x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Doar 70% dintre români îşi plătesc la timp facturile

Doar 70% dintre români îşi plătesc la timp facturile

16 Sep 2014   •   19:36
Doar 70% dintre români îşi plătesc la timp facturile
Sursa foto: Thinkstock

Românii îşi plătesc mai greu facturile decât restul est - europenilor, din cauza situaţiei economice de ansamblu, a şomajului şi a blocajului financiar, iar situaţia a continuat să se înrăutăţească pentru al doilea an consecutiv, reiese dintr-un studiu referitor la comportamentul de plată în ţările europene prezentat, ieri, de directorul general al companiei EOS KSI România, Georg Kovacs. “Cu doar 70% din facturi plătite la timp, clienţii români sunt, alături de bulgari, plătitorii cel mai puţin punctuali din Europa de Est, în timp ce media pe regiune este de 72%, iar media peneuropeană este de 75%. Cu toate acestea, rata creditelor neperformante s-a îmbunătăţit semnificativ, de la aproape 10% în 2012, la 5% anul acesta”, a comentat Kovacs, citat de Agerpres.

De ce se întârzie

Principalele cauze pentru care românii nu îşi plătesc la timp facturile sunt situaţia economică actuală (35%), şomajul (31%) şi supraîndatorarea (17%).
În cazul firmelor, cauzele pentru care nu îşi plătesc la timp facturile sunt problemele cu fluxul de numerar (44%) şi neplata la timp a facturilor de către proprii clienţi (52%). “Prin urmare, o îmbunătăţire a situaţiei economice generale, precum şi iniţiativele guvernamentale reprezintă factori cheie în îmbunătăţirea comportamentului de plată în România”, susţine Georg Kovacs.

Afaceri în scădere, mai mulţi angajaţi
Un studiu realizat de EY arată însă că situaţia este departe de a se îmbunătăţi.
Aşteptările pozitive ale oamenilor de afaceri români pentru 2014 suferă corecţii cu cât se apropie finele anului şi încep să se accentueze extremele: fie creşteri mai mari, pentru afacerile care au fructificat oportunităţile din piaţă, fie scăderi. Astfel, 12% dintre respondenţi se aşteaptă la o scădere a veniturilor, faţă de doar 2% la începutul anului. În acelaşi timp, zona de creştere 1- 5% a pierdut 19 puncte procentuale, acestea redistribuindu-se mai ales în zona de aşteptări negative la această ediţie a studiului.

Cu toate acestea, oamenii de afaceri se aşteaptă într-o măsură mai mare decât la începutul anului ca numărul angajaţilor din compania lor să crească anul acesta. Odată cu clarificarea direcţiei pieţelor în care activează şi a tendinţei cererii, numărul celor care se aşteptau la o stagnare a forţei de muncă a scăzut cu 15 puncte procentuale, de la 37% la 22%, puncte ce s-au distribuit mai ales în zona de creştere, pe palierele 1-5% şi 5-10%. La extrema pozitivă, 2% dintre angajatori se aşteaptă la o creştere de peste 30% a forţei de muncă în propria companie.

×