x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie e-Romania 2 ajunge la Parchet. Documente falsificate, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, descoperite de Corpul de Control al Guvernului

e-Romania 2 ajunge la Parchet. Documente falsificate, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, descoperite de Corpul de Control al Guvernului

de Vali Blanaru    |    09 Iun 2013   •   18:57
e-Romania 2 ajunge la Parchet. Documente falsificate, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, descoperite de Corpul de Control al Guvernului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministerul Comunicaţiilor a plătit aproape 9 milioane de euro pentru realizarea portalului “e-Romania 2”, un proiect ambiţios care ar fi trebuit să adune informaţii despre toate localităţile din România. Considerat un program prioritar de către premierului Emil Boc în prezenţa căruia a fost lansat în iunie 2009, portalul e-Romania nu a fost dat nici acum în folosinţă. Ministrul Gabriel Sandu a fost cel în mandatul căruia s-a derulat licitaţia pentru realizarea portalului. I-a urmat ministrul Valerian Vreme care a considerat în continuare această investiţie prioritară şi a asigurat bani pentru finanţarea acesteia. Deşi portalul trebuia să fie funcţional în 183 de zile data de predare fiind 23 decembrie 2010, la trei ani distanţă portalul încă nu este funcţional.
Guvernul Ponta a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) pentru cercetarea unor posibile fapte de natură penală în cheltuirea de către Ministerul Conunicaţiilor, în perioada 2010-2011, a banilor alocaţi din Fondul de rezervă bugetară pentru portalul de informaţii "e-Romania 2".
Inspectorii Corpului de control al primului-ministru au idenificat nereguli în organizarea licitaţiei pentru atribuirea contractului şi cheltuirea fondurilor. Valoarea estimată a cotractului a fost determinată netemeinic, fără precizarea unităţilor de măsură şi a cantităţilor de servicii contractate, iar ofertei depuse de firma Omnilogic i-au fost acordate puncte nejustificat.
Timp de două luni, ehipamentele hardware în valoare de 5,1 milioane lei au zăcut abandonate în parcarea subterană a Centrului Naţional "România Digitală", fără ca reprezentanţii ministerului să asigure integritatea şi integralitatea acestora.

Un proiect de 49,9 milioane de lei
Potrivit raportului realizat de Corpul de Control al premierul Victor Ponta, valoarea totală a contractului câştigat de Omnilogic a fost de 49,9 milioane lei cu TVA. O parte din bani, 11,9 milioane lei, au fost alocaţi în 2010 din Fondul de rezervă bugetară.
Până la data controlului, ministerul a efectuat plăţi pentru acest proiect de 37,2 milioane lei, reprezentând 71,58% din valoarea totală, fără ca portalul să fie realizat şi dat în folosinţă.
Din această sumă, 5.138.460,13 lei au reprezentat plăţile pentru produsele hardware, 24.161.705,12 lei a fost achitate pentru produse software iar alte 2.275.745,60 lei au fost plătite pentru “servicii de instalare produse hardware şi software”. Reamintim faptul că aceste cheltuieli s-au făcut în plină criză financiară când acelaşi Cabinet Boc decidea tăierea salariilor cu 25% şi creşterea TVA la 24%.


Documente falsificate?
Conform constatărilor Corpului de Control, valoarea estimată a contractului a fost determinată netemeinic, fără precizarea unităţilor de măsură şi a cantităţilor de servicii contractate, iar ofertei depuse de firma Omnilogic i-au fost acordate puncte nejustificat.
Din verificările efectuate au rezultat indicii privind falisificarea unui document referitor la desfăşurarea procedurii de atribuire şi înlocuirea unei file din oferta declarată câştigătoare, legată de un număr de înregistrare fals pentru o notă justificativă care trebuia întocmită înainte de transmiterea anunţului de participare spre publicare în SEAP şi fila din ofertă privind serviciile de mentenanţă, nesemnată de ofertant şi fără antet.

"Fila 233 din oferta tehnică a Omnilogic, care se referă la serviciile de mentenanţă aferente infrastructurii hardware şi software şi care conţine singura menţiune din ofertă privind termenul de garanţie pentru soluţia software, respectiv 36 luni, prezintă diferenţe semnificative faţă de celelalte file ale ofertei. Astfel, nu a fost semnată de reprezentantul ofertantului, nu are antetul şi subsolul cu denumirea ofertantului, are o parte a conţinutului suprapus cu cel al filei 232 şi este numerotată în partea superioară cu numărul 52 deşi fila anterioară şi cea ulterioară sunt numerotate 231 şi 233. Diferenţele menţionate conferă indicii că s-a procedat la înlocuirea filei 233 din oferta depusă de Omnilogic", arată inspectorii.

Echipamente abandonate

Recepţia echipamentelor a fost formală, deoarece bunurile nu au fost dezambalate, astfel că nu exista suficient temei pentru efecturea plăţilor. Aceasta a influenţat executarea contractului deoarece ulterior a fost nevoie de organizarea unei noi recepţii, ceea ce a cauzat o amânare a termenelor de realizare a altor etape ale contractului. De la data efectuării primei recepţii şi timp de două luni, ehipamentele hardware de 5,1 milioane lei au fost depozitate în condiţii improprii, fiind abandonate în parcarea subterană a Centrului Naţional "România Digitală", fără ca reprezentanţii ministerului să asigure integritatea şi integralitatea acestora.

Instruirea doar pe hârtie
Comisia de recepţie a descărcat furnizorul de orice obligaţie pentru instruirea personalului deşi portalul nu era finalizat, iar activităţile de instruire nici nu au fost efectuate conform contractului. Fişele de prezenţă indică faptul că, din 29 zile de curs, instruirea a fost efectuată în 26 zile, iar unii dintre cursanţi ar fi participat la mai multe cursuri în acelaşi timp. Unii dintre cursanţi au negat, în timpul controlului, că ar fi participat la instruire sau ar fi semnat vreo fişă de prezenţă, rezultând astfel indicii legate de falsificarea semnturii acestora. Paguba astfel rezultată ministerului este calculată la 348.529 lei.

Inspectorii mai arată că pentru portalul de informaţii nu a fost asigurat volumul informaţional necesar, nerespectându-se astfel volumul minim de informaţii iniţial ce trebuia introduse în portal conform caietului de sarcini, iar pe parcursul analizei aplicaţiei au fost sesizate mesaje de eroare.

Guvernul va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Curtea de Conturi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată comise de către reprezentanţii Serviciului de achiziţii publice şi administrativ din Ministerul Comunicaţiilor.
Pentru fapta reprezentanţilor Omnilogic SRL de a transmite ministerului 9 fişe de prezenţă pentru a dovedi prestarea serviciului de instruire, în vederea încasării contravalorii acestui serviciu, în condiţiile în care înscrisurile atestau "împrejurări necorespunzătoare adevărului", inspectorii reclamă posibila infracţiune de uz de fals, prevăzută în Codul Penal.

Sinteza raportului de control privind verificarile efectuate la MCSI ref implementarea proiectului e-Romania 2 - format PDF
 

×