x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Florin Cîțu anunță ordonanță de urgență după insolvența City Insurance. Ancheta vizează instituții de stat importante

Florin Cîțu anunță ordonanță de urgență după insolvența City Insurance. Ancheta vizează instituții de stat importante

22 Sep 2021   •   16:55
Florin Cîțu anunță ordonanță de urgență după insolvența City Insurance. Ancheta vizează instituții de stat importante

Executivul a adoptat ordonanța de urgență pentru modificarea legii Fondului de Garantare a Asiguraților, ca urmare a insolvenței companiei City Insurance, a anunțat Florin Cîțu.

„Am adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea legii Fondului de Garantare a Asiguraților ca urmare a insolvenței companiei City Insurance. Vreau să ne asigurăm că toți cei care au fost păgubiți să nu sufere de pe urma acestui faliment”, a anunțat Florin Cîțu.

El spune că a cerut mai multe anchete.

„Această companie a fost auditată în ani de zile. Mi se pare greu de crezut că auditorii nu au văzut nimic până acum. Este, totuși, o companie care avea o cotă importantă de piață. Aș vrea să ne uităm în urmă să vedem ce a făcut ASF în ultimii ani de zile. Aș vrea să vedem și ANAF ce controale a avut în ultimii ani și ce rezultate”, conchide premierul.

Mediafax

×
Subiecte în articol: city insurance