x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Greva Dacia, în ziua decisivă

Greva Dacia, în ziua decisivă

09 Apr 2008   •   00:00
Greva Dacia, în ziua decisivă

Azi este ziua decisivă în privinţa procesului privind legalitatea grevei de la Dacia. Pe ultima sută de metri înaintea sentinţei de la Tribunalul Argeş, administraţia Dacia a reluat negocierile cu sindicatele.

Azi este ziua decisivă în privinţa procesului privind legalitatea grevei de la Dacia. Pe ultima sută de metri înaintea sentinţei de la Tribunalul Argeş, administraţia Dacia a reluat negocierile cu sindicatele.

 

 

Sindicaliştii de la Dacia Automobile au început ieri după-amiază o nouă rundă de negocieri cu administraţia uzinei, deşi aceasta anunţase miercurea trecută că sistează negocierile pînă cînd muncitorii reiau lucrul. Angajaţii Dacia erau ieri în cea de-a douăsprezecea zi de grevă generală. “Oferta patronatelor constă în 210 lei sumă fixă începînd din luna ianuarie plus 94 de lei primă lunară. La acestea se mai adaugă o majorare în sumă fixă de 90 de lei de la 1 septembrie. Pentru celelalte categorii de personal (TESA şi altele). Dacia şi-a menţinut oferta anterioară”, a precizat Ion Iordache, vicepreşedintele sindicatului Dacia. Sindicaliştii i-au convocat astăzi pe toţi muncitorii pe platformă pentru a decide asupra ofertei făcute de administraţie.

 

 

ÎN INSTANŢĂ. Tot astăzi, Tribunalul Argeş va judeca pe fond dosarul în care patronatul Dacia contesta legalitatea protestului început la 24 martie. Sindicaliştii de la Dacia vor face recurs în cazul în care instanţa va constata astăzi ilegalitatea grevei. Ovidiu Jurca, vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical (BNS), ne-a precizat că, în cazul în care tribunalul va decide astăzi că greva este ilegală, sindicaliştii vor face mai întîi partea formală: se va lua act, se va comunica oamenilor decizia, iar muncitorii ar trebui să se întoarcă de îndată la muncă. BNS îi asistă juridic pe sindicaliştii de la Dacia în acest proces.

 

 

 

ARGUMENTE. Potrivit lui Jurca, la proces sindicaliştii au răspuns deja punct cu punct tuturor acuzelor formulate de Dacia. “Chestiunea e relativ simplă. În primul rînd, Dacia spune că greva este ilegală deoarece nu se întruneşte numărul de 50%+1 din sindicalişti. Noi am depus aproape 7.600 de semnături din circa 9.800 de sindicalişti, aproape 80%”, a spus Jurca. O altă acuză formulată în proces de administraţia companiei este abuzul de drept. “Conducerea consideră ca fiind grosolană o majorare de 550 de lei. Noi am făcut o privire de ansamblu asupra stării generale a veniturilor de la Dacia. Salariul mediu brut este de 1.250 de lei, însă asta înseamnă că omul rămîne în mînă cu 800-900 de lei din care trebuie să trăiască”, a continuat vicepreşedintele BNS. Potrivit calculelor făcute de sindicalişti, aproximativ 5.500 de persoane, constituind grupul cel mai numeros la Dacia, au salarii cuprinse între 600 şi 800 de lei net. “Circa 40% din totalul angajaţilor trebuie să se descurce cu 600-800 de lei net, şi aici intră şi orele de noapte, şi sporurile de muncă periculoasă. Sînt o serie de secţii de la Dacia unde primează munca fizică”, a completat Ovidiu Jurca. Sindicaliştii precizează că refuzul Dacia de a acorda sindicatelor o cotă parte din profitul realizat este în dezacord cu legislaţia.

 

 

Profit. “Contractul colectiv de muncă pe ramură precizează clar că sindicatele pot participa cu o cotă de 5%-10% din profit, iar Dacia spune că nu se poate”, a continuat Ovidiu Jurca. În 2007 Dacia a avut un profit net de 132 milioane euro. Sindicaliştii consideră că în condiţiile succesului pe care modelul Logan îl are în străinătate ar trebui o redistribuire echitabilă şi pentru angajaţi.

 

 

Sindicaliştii au spus că, în privinţa programului de muncă, “angajatorul a propus să fie mai generos, dar să se ia din altă parte”. “Se lăcomesc la trei zile de concediu şi jumătate de litru de lapte pe care trebuie să-l dea zilnic muncitorilor din secţiile cu toxicitate. N-am acceptat, pentru că se pune în pericol sănătatea oamenilor”, a precizat vicepreşedintele BNS.

 

 

În privinţa producţiei de joi, cînd Dacia afirmă că s-au realizat 85 de autoturisme, sindicaliştii au declarat că există şi lucrători care nu se află în grevă, o altă parte au fost mutaţi de la posturile lor, în vreme ce alţii “au fost sugestionaţi să nu treacă de partea greviştilor”. “O parte din muncitori au contracte pe perioadă determinată şi lor li s-a sugerat că, dacă vor să fie continuate sau transformate în contracte pe perioadă nedeterminată, ar fi bine să nu intre în grevă”, a mai spus el. Potrivit datelor oficiale ale Dacia, 20,1% din cei 13.898 salariaţi au contracte pe perioadă determinată.

 

 

 

Francezii cotizează pentru Dacia

 

 

În Franţa, sindicatele de la Renault au organizat o acţiune de strîngere de fonduri pentru greviştii de la Dacia. “Susţinerea camarazilor de la Dacia este în acelaşi timp şi susţinerea noastră proprie, pentru că şi ei sînt ameninţaţi cu delocalizarea, ca şi noi”, a explicat Gilles Cazin, secretar general al CGT. Conform CFDT, “reducerea inegalităţilor salariale în sînul grupului Renault este o prioritate de care, în fine, trebuie să profite toţi salariaţii”. Managementul de la Dacia şi-a propus ca producătorul auto să finalizeze în primele şase luni ale lui 2008 pentru acoperirea pierderilor anterioare anului 2005, în vreme ce profitul din ultimii trei ani este utilizat pentru reîntregirea activului net. Reprezentanţii Dacia afirmau recent că este greu de stabilit acum care este efectul grevei salariaţilor în tentativa de a realiza acest obiectiv.

×
Subiecte în articol: economic Dacia sindicalistii