x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul, obligat să ţină acordul cu FMI

Guvernul, obligat să ţină acordul cu FMI

de Daniela Ivan    |    01 Apr 2009   •   00:00
Guvernul, obligat să ţină acordul cu FMI
Sursa foto: Lucian Tudose/Agerpres

Acordul cu Fondul Monetar Internaţio­nal (FMI) a salvat România de la o si­tuaţie financiară dificilă, însă poate fi o armă cu două tăişuri. Dacă Guvernul nu-şi va respecta angajamentele, ţara va fi împinsă spre haos.



Să ne gândim numai ce s-ar putea întâmpla dacă FMI ar refuza să ne elibereze o tranşă din împrumut? Rezervele internaţionale ale României ar scădea drastic (cu suma neîncasată de la FMI), agenţiile de rating ne-ar descalifica, leul s-ar prăbuşi, firmele ar da falimente pe capete, România ar fi în haos.

Despre pericolul care ne pândeşte a vorbit limpede şi consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. "În măsura în care politicile se vor abate de la cele asumate, pieţele ar putea deveni şi mai irascibile. O astfel de abatere ar reprezenta un mare pericol pentru stabilitatea cursului de schimb", a declarat Croitoru.

El a explicat că sustenabilitatea acordului depinde de felul în care autorităţile îşi vor asuma până la capăt responsabilitatea pentru măsurile necesare. "Un deficit bugetar de 4,6% din PIB, la o contracţie a economiei cu 4%, reprezintă o problemă de finanţare mult mai mare decât un deficit de 2% din PIB, la o prognoză de creştere economică de 2,5%. Tocmai acesta a fost un argument foarte puternic în favoarea acordului cu FMI", a mai spus consilierul guvernatorului BNR.

O altă problemă este scăderea rezervelor internaţionale ale României, în situaţia în care acordul s-ar rupe. În calculele făcute, BNR s-a bazat pe cele 12,95 miliarde de euro primite de la FMI pe parcursul a doi ani pentru înlo­cui­rea în rezerva BNR a banilor împrumutaţi de la băncile comerciale sub formă de rezerve minime obligatorii (RMO). Valoarea acestora este tot de 12 miliarde de euro şi cum BNR s-a angajat să nu mai ia 40% din valorea noi­lor linii de creditare care sosesc în ţară de la băncile-mamă, vrând-nevrând în doi ani, pe măsură ce liniile de credite vechi vor fi înlocuite, aceşti bani vor dispărea din rezerva ţării. Decizia BNR a fost luată ieri şi, conform calculelor noastre, ins­tan­taneu 8 miliarde de euro vor fi elibe­raţi în bănci pentru creditarea firmelor.

GREUL ABIA ÎNCEPE
Acordul cu FMI a fost bun pentru că ne-a dat doi ani, timp în care am putea să ne punem aici în ţară lucrurile la punct. Adi­că să facem restructurări, să nu mai fi­nan­ţăm cu bani publici companii de stat ineficiente, să nu mai risipim banii. În aceşti doi ani avem multe lucruri de fă­cut, iar FMI va veni periodic şi ne va controla la sânge. Cum va observa că mimăm reformele, ne va întrerupe finanţarea. Aşa că Guvernul trebuie să strângă bine şurubul cheltuielilor bugetare pentru a se încadra în indicatorii macroeconomici trasaţi de FMI. Deficit bugetar de 4,6%, recesiune de 4%, rata inflaţiei trebuie să reintre în banda ţintită de BNR de 3,5% în acest an, cu o variaţie, în plus sau în minus, de un punct procentual. FMI a spus că nu este de acod nici cu rectificări bugetare dese care să crească deficitul.

Asta înseamnă şomaj, salarii îngheţate, chiar micşorări la bugetarii cu salarii mari. Imediat după discuţia cu FMI, mi­nistrul Muncii, Marian Sârbu, a anunţat că numărul şomerilor va creşte anul acesta la 800.000, faţă de estimările iniţiale de 525.000. Una dintre cele mai lovite companii este CFR, unde programul de restructurare a sistemului feroviar prevede concedierea a 12.139 de salariaţi dintr-un total de 67.000 de angajaţi. Lucrurile nu sunt de loc simple, dacă avem în vedere că, după 1990, ţara noastră a reuşit să ducă la bun sfârşit un singur acord cu FMI. Din şapte. Mimarea reformelor şi indisciplina financiară au dus la ruperea acestor înţelegeri, de fiecare dată, sub presiunea străzii şi din cauza incapacităţii guvernanţilor să pună interesele ţării în faţa celor proprii.

Lucian Tudose
"Stabilitatea cursului de schimb va fi prima afectată dacă Guvernul nu respectă angajamentele asumate la FMI", spune Croitoru

×
Subiecte în articol: economic