România are deja probleme cu accesarea celei de-a cincea tranşă din împrumutul cu FMI. La ultima vizită de evaluare a Fondului, Guvernul a anunţat că va tăia cu 25% salariile bugetarilor şi cu 15% pensiile, în încercarea de a ţine sub control cheltuielile. Măsurile ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul acestei luni, însă legislaţia care transpune în practică aceste prevederi draconice nu a fost încă adoptată.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat ieri că, în opinia sa, România va avea nevoie, în viitor, de un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu sau fără clauze de împrumut. Blaga a precizat că "o umbrelă" a FMI ar acorda României o marjă mare în ceea ce priveşte "valoarea la care împrumuţi banii" necesari investiţiilor, de exemplu. "Cu o dobândă mergi pe piaţa externă dacă ai împrumut de la FMI, cu alta încerci să obţii bani şi nu obţii, ca Spania sau Portugalia, de exemplu, chiar cu dobânzi foarte mari", a explicat Blaga. Ministrul a precizat că este totuşi prematură o astfel de discuţie.
Blaga a precizat că în Guvern nu s-a abordat acest subiect, dar s-a declarat convins că la nivelul Ministerului Finanţelor şi al BNR discuţiile au fost purtate în acest sens. Ministrul de Interne a adăugat că situaţia actuală arată că o parte din Parlament nu este de acord cu actuala înţelegere cu FMI.
Potrivit lui Blaga, este preferabil pentru cei "cu mintea limpede" să ia bani cu o dobândă mică de la Fond şi de pe piaţa internă, şi de pe cea externă.
Şi prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat că "un acord cu FMI e binevenit", el evitând să răspundă la o întrebare a ziariştilor privind necesitatea unui nou acord cu FMI. Videanu a fost întrebat dacă, la fel ca Vasile Blaga, ştia încă din ianuarie 2009 despre situaţia dificilă în care se afla România. "E un lucru discutabil, depinde de nivelul de informare al fiecăruia. Situaţia din fiecare ţară este una evolutivă, după cum aţi văzut, previziunea la nivel mondial
s-a schimbat în câteva luni", a răspuns prim-vicepreşedintele PDL.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a spus că nu crede că este nevoie de un nou acord cu FMI, ci că trebuie să se vadă, în perioada imediat următoare, cum se va implementa actualul acord şi abia apoi să se poarte o discuţie. Radu Berceanu a fost întrebat dacă este de acord cu ideea lui Vasile Blaga potrivit căreia România ar avea nevoie de un nou acord cu FMI. "Nu cred, eu cred că trebuie să vedem cu acordul acesta, în perioada imediat următoare, cum reuşim să-l implementăm, şi după aceea să purtăm discuţia asta. Nu ştiu dacă a fost vreo discuţie sau e doar, aşa, o idee, dar o să vedem", a răspuns Berceanu.
Vasile Blaga şi Adriean Videanu sunt însă contrazişi de Ministerul Finanţelor. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a declarat însă că "deocamdată, la minister, nu s-au făcut calcule privind un nou împrumut de la Fondul Monetar".
Citește pe Antena3.ro