x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Încrederea investitorilor în mediul de afaceri din România s-a deteriorat în ultimele trei luni

Încrederea investitorilor în mediul de afaceri din România s-a deteriorat în ultimele trei luni

10 Aug 2010   •   00:00

Încrederea investitorilor în mediul de afaceri din România s-a înrăutăţit semnificativ în această vară, după trei trimestre de evoluţie pozitivă, în timp ce climatul din mediul de business s-a îmbunătăţit în regiune, cu situaţii semnificativ mai bune în Rusia sau Ucraina.

"În România, noile măsuri de austeritate vor împinge ţara într-o nouă contracţie economică în acest an, iar părerea investitorilor despre mediul de afaceri s-a deteriorat pentru prima dată în acest an", transmite Reuters.

Indicele încrederii oamenilor de afaceri în economie a scăzut în România la 11 în luna iulie, de la 18 în aprilie, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat odată la trei luni de Reuters şi OeKB Austria.

La nivelul Europei Centrale şi de Est, indicele a urcat de la 21 la 23 în aceeaşi perioadă, cele mai puternice îmbunătăţiri fiind înregistrate în Ucraina (de la -11 la 10) şi Rusia (de la 25 la 35).

Polonia, singurul stat din UE care nu a intrat în recesiune în 2009, continuă să fie bine văzută de investitori, urmată de Cehia şi Rusia după calitatea condiţiilor de afaceri, aşa cum sunt văzute de respondenţii sondajului Reuters-OeKB.

Bulgaria a înregistrat de asemenea o deteriorare puternică a încrederii investitorilor în ultimele trei luni, similară cu cea a României, pornind însă de la o bază iniţială mai slabă.
Mediafax

×
Subiecte în articol: economic