INVESTIŢIE. Atlas Corporation va investi cinci milioane de euro in următorii doi ani pentru extinderea activităţii din Romănia. Compania a inaugurat ieri două linii de producţie a polistirenului extrudat şi a unei game de vopsele lavabile, amplasate in comuna Tunari, pe un teren cu suprafaţa de 72.000 mp. Aceasta este a doua fabrică de polistiren extrudat din Romănia, după cea a producătorului Romcarbon din Buzău. (D.I.)
PIERDERI. Din cauza aprecierii leului, exportatorii au pierdut luna trecută 200 de milioane de euro, a declarat Mihai Ionescu,
copreşedinte al Consiliului de Export şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din Romănia (ANEIR). Dacă situaţia va continua, mai multe firme ar putea intra in faliment, aşa cum s-a intămplat in 2005. (E.S.)
VALUTE. Banca Naţională a Romăniei (BNR) nu va interveni pe piaţa valutară pentru a stopa aprecierea leului, a declarat Eugen Dijmărescu, viceguvernatorul băncii centrale. "BNR nu vrea să distorsioneze echilibrul pieţei chiar dacă au apărut tensiuni. Nivelul de echilibru este acela spre care ne va conduce piaţa", a spus Dijmărescu. Ieri, la deschiderea şedinţei, leul a inregistrat o uşoară apreciere, iar băncile au afişat cotaţii de 3,1440 - 3,1460 lei/euro, apoi cotaţiile au coborăt treptat pănă la 3,1400 - 3,1420 lei/euro.
PRIVATIZARE. AVAS a primit ofertă numai de la Grupul american Ford pentru preluarea pachetului de 72,45 din capitalul social al companiei Automobile Craiova. Potrivit unor analişti din piaţa auto, valoarea companiei este de aproximativ 800 milioane euro, avănd in vedere investiţiile de căteva sute de milioane de dolari efectuate la Daewoo Craiova, astfel că statul poate primi peste 500 de milioane de euro pentru participaţia sa.
Citește pe Antena3.ro