x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Info economic-business 28 iunie 2007

Info economic-business 28 iunie 2007

28 Iun 2007   •   00:00

PROIECTE. In următorii zece ani, intreaga reţea de căi ferate din Romănia, cu o lungime de 10.800 de kilometri, va fi modernizată, iar in următorii şase ani vor fi cumpărate 150 de noi rame electrice, intre 50 şi 70 de locomotive diesel şi 2.500 de vagoane noi, a declarat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. Peste 50% din fondurile de 2,5 miliarde de euro alocate Romăniei de UE sunt dirijate către modernizarea infrastructurii. Mai mult, Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T) va fi aprobat săptămăna viitoare, pentru acest an fiind aprobat un buget de 600 de milioane de euro. (E.S.)

TRANZACŢII. Valoarea tranzacţiilor imobiliare va depăşi două miliarde de euro in 2007, consideră analiştii imobiliari de la compania Colliers. "Două miliarde de euro este foarte mult pentru o piaţă in creştere. Fondurile de investiţii se bat pentru Romănia, deoarece randamentele de pe piaţa imobiliară sunt cu un punct procentual mai mari decăt cele din Europa Centrală", a declarat Bogdan Georgescu, managing partner al Colliers Romănia. (D.I.)

RETAIL. Estimările analiştilor imobiliari indică faptul că in anul 2009 vom vedea primele falimente de centre comerciale, deoarece oferta va depăşi cererea. Centre comerciale care vor fi construite in Romănia in următorii trei-patru ani vor totaliza 2,9 milioane de metri pătraţi, nivel care depăşeşte potenţialul pieţei, estimat la 1,7 milioane de metri pătraţi. "Din cele 90 de centre comerciale care au fost anunţate in toată ţara pentru următorii cinci ani ar trebui construite doar jumătate. Cele mai afectate vor fi firmele mici, care vor fi nevoite să inchidă centrele comerciale", a declarat Bogdan Georgescu, managing partner al Colliers Romănia. (D.I.)

PARTENERIAT. CFR Călători vrea să se asocieze cu firme private pentru modernizarea parcului de vagoane, urmănd ca ulterior să fie operate in parteneriat, de CFR Călători şi respectivele companii. In prezent, parcul CFR Călători numără 3.500 de vagoane, din care 90% au o vechime de peste 20 de ani, iar cea mai nouă locomotivă are peste 26 de ani. Din cele 1.600 de trenuri operate de CFR Călători, 50% au rang superior, restul fiind trenuri de persoane. (E.S.)

STUDIU. Majoritatea romănilor - 95% - merge duminica la cumpărături pentru a-şi procura bunuri de larg consum, potrivit unui studiu realizat de GfK. Totuşi, nu suntem "campioni" la acest capitol, in Rusia, Bosnia-Herţegovina şi Serbia, proporţia fiind chiar de 100%. La polul opus se situează ungurii, doar 69% dintre ei avăntăndu-se după cumpărături in ultima zi a săptămănii. Duminica, romănii cheltuiesc mai mult comparativ cu celelalte zile ale săptămănii, valoarea bunurilor de larg consum achiziţionate fiind de 13% din totalul cumpărăturilor săptămănale. (F.Z.)

×
Subiecte în articol: economic