x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inspectorii ANAF, puşi de strajă la sticle

Inspectorii ANAF, puşi de strajă la sticle

de Daniela Ivan    |    04 Mai 2018   •   11:36
Inspectorii ANAF, puşi de strajă la sticle

Inspectorii ANAF din Direcția Antifraudă Fiscală au desfășurat acțiuni de prevenire și control pe litoral, în minivacanța de 1 mai. Efectul s-a văzut imediat. Cele 16 cluburi monitorizate au avut încasări de 17,4 milioane lei, circa 3,7 milioane de euro.

Trei cluburi din Mamaia au emis bonuri fiscale pentru sume totale de peste 14,3 milioane lei, adică 3 milioane de euro.

De asemenea, inspectorii antifraudă au verificat 179 contribuabili și au fost identificate contravenții pentru care au fost aplicate 92 de sancțiuni  în cuantum total de 252.169 lei, constând în amenzi în valoare de 223.500 lei și confiscări de sume nejustificate și bunuri fără proveniență legală în valoare de 28.669 lei.

"Pot să va spun că s-a fiscalizat foarte, foarte mult, undeva la 17 milioane de lei pe perioada 28 martie - 1 mai inclusiv. O sumă foarte mare, desigur s-au acordat şi amenzi acolo unde legea a fost încălcată”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Ministrul a fost prezent personal pe Litoral pentru a veghea din umbră acţiunile colegilor de la Antifraudă.

Inspectorii antifraudă au efectuat verificările specifice manifestând politețe, respect și disponibilitate față de eventualele problemele pe care le-ar putea avea reprezentanții firmelor controlate, se arată într-un comunicat al ANAF. “I-am rugat pe colegii din ANAF să înceapă uşor, uşor să-şi schimbe comportamentul şi văd că au ţinut cont de asta în multe zone. Însă am primit foarte multe mesaje şi semnale din alte zone unde Fiscul cerea şi altceva decât ce trebuie să ceară, desprinse din realitate", a spus Teodorovici.

"Am discutat şi cu domnii de la Antifraudă şi i-am rugat foarte clar să nu cumva să afecteze activitatea vreunui agent economic. Nu trebuie să-şi facă nimeni vreo problemă sau să aibă teamă în faţa acestor verificări ale ANAF-ului. Cine respectă legea, cine bate pe casă ceea ce încasează este prietenul nostru" Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice

 

 

×
Subiecte în articol: inspectorii ANAF