x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Legea salarizării acordă preşedintelui cel mai mare salariu din sistemul bugetar

Legea salarizării acordă preşedintelui cel mai mare salariu din sistemul bugetar

01 Sep 2009   •   00:00
Legea salarizării acordă preşedintelui cel mai mare salariu din sistemul bugetar
Sursa foto: /AFP

Preşedintele României va avea cel mai mare coeficient de salarizare dintre bugetari, stabilit la echivalentul a 12 salarii minime, conform proiectului de lege privind salarizarea unitară în sectorul public, transmis, aseara, de Ministerul Muncii către sindicate.



Astfel, preşedintele României va avea un coeficient de salarizare de 12 salarii minime, iar şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor vor avea un coeficient de 11,80, în timp ce vicepreşedinţii acestor două camere parlamentare vor avea un coeficient de 11,60.

Pentru secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor şi Senatului va fi acordat un coeficient de salarizare de 11,40, iar liderii grupurilor parlamentare vor fi remuneraţi cu echivalentul a 11,20 salarii minime.

Pentru senatori şi deputaţi, coeficientul de salarizare prevăzut este de 9,60 salarii minime. Preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate vor avea un coeficient de 9,80, respectiv de 9,40. Un prefect va avea un coeficient de 7,10-7,40 (pentru gradul I-II), un subprefect va avea un coeficient de 6,85-7,10, iar un inspector guvernamental de 6,65-6,70.

Şeful unei instituţii publice din subordinea Guvernului va avea un coeficient de salarizare de 8.80 (gradul I) şi 9,20 (gradul II), în care este inclus salariul de merit şi sporul de vechime.

Şeful Statului Major General, prin-adjunctul directorului SRI, SIE, STS şi SPP vor avea un coeficient maxim de salarizare de 11 salarii minime, iar secretarul general cu rang de ambasador va avea un coeficient de ierarhizare de 7,95 pentru gradul I, respectiv 8,15 pentru gradul II.

La nivelul învăţământului superior, un rector va fi plătit cu echivalentul a 8,15 salarii minime (grad I) şi 8,45 salarii (grad II), iar un decan cu 7,85 (gradul I) şi 8,15 (gradul II).

Un şef de catedră va avea echivalentul a 7,55 salarii minime (gradul I) şi, respectiv, 7,85 salarii (gradul II).

Un profesor universitar va avea un coeficient maxim cuprins între 6,40 (pentru o vechime de 10-15 ani) şi 7,60 (peste 40 ani în învăţământ), iar un profesor grad I va avea un coeficient maxim între 3,85 (vechime 2-6 ani) şi 4,30 (peste 40 ani).

Un manager de spital cu peste 400 paturi va avea un coeficient cuprins între 6,50 (gradul I) şi 6,80 (gradul II), iar un medic primar va fi plătit cu echivalentul maxim a 5,25 salarii minime, corespunzător vechimii.

Executivul a anunţat că intenţionează să majoreze salariul minim brut pe economie de la 600 lei, în prezent, la 705 lei, informează Mediafax. Proiectul de lege este discutat, astăzi, de reprezentanţii Guvernului cu cei ai sindicatelor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: basescu economic legea salarizarii