Ministerul Economiei consideră că anumite reglementări avantajează companiile private din domeniul gazelor în detrimentul consumatorilor casnici şi industriali şi va demara împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) o analiză a legislaţiei cu scopul de a o corecta.
Tudor Şerban, secretar de stat pe Energie, Petrol şi Gaze în cadrul Ministerului Economiei, a declarat ieri că multe chestiuni legislative "sunt lăsate să curgă în favoarea Distrigaz Sud şi E.ON Gaz, chiar şi Petrom, de multe ori în defavoarea consumatorilor, fie captivi, fie industriali". Şerban a mai spus că "managementul companiilor private din gaze e foarte exigent, nu are în vedere decât profitul".
AFACERIŞTII, NEMULŢUMIŢI
Declaraţia secretarului de stat vine după ce Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a criticat în numeroase rânduri companiile din domeniul furnizării gazelor din România, pe care le acuza de "cartelizare" şi că majorările de tarife la gaze operate în 2008 afectează competitivitatea produselor româneşti. La 16 decembrie 2008, AOAR a cerut anularea privatizării Distrigaz Nord, ce a ajuns la nemţii de la E.ON, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile asumate. "Nu este admisibil ca sursa de profit a unei companii ce deţine poziţie de monopol să fie generată doar de creşterea continuă, fără justificare economică, a preţului gazelor naturale", se arată într-un comunicat al AOAR.
Oamenii de afaceri au mai cerut şi Consiliului Concurenţei să se sesizeze deoarece furnizorii au solicitat o altă majorare, deşi preţul barilului a scăzut de la 147 de dolari în vară la circa 43 de dolari. În acelaşi timp, preţul gazelor de import a scăzut de la 540 de dolari mia de metri cubi în ultimul trimestru al anului 2008 la 480 de dolari pe trimestrul întâi al anului în curs, conform datelor ANRE. Distrigaz Sud este controlat de grupul francez Gaz de France Suez, iar fostul Distrigaz Nord e controlat de E.ON din Germania. Petrom este deţinută de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.
SCUMPIRE LA ELECTRICITATE?
În 2007, gazele s-au scumpit cu 3,75 de la 1 octombrie, anulând o ieftinire de 3%-5% din primăvara aceluiaşi an, în vreme ce anul trecut preţul gazelor s-a majorat cu 8,5% la 1 februarie şi 12,5% la 1 iulie. Şerban a menţionat că se vor verifica şi preţurile combustibililor primari folosiţi de centralele electrotermice, Petrom livrând către acestea păcură. Totodată, Tudor Şerban a mai declarat ieri că tarifele la electricitate nu au urmat acelaşi curs cu majorările la gaze naturale, ceea ce a defavorizat producătorii statului.
Curentul electric s-a scumpit cu 3,95% în aprilie 2007, cu 5,3% în luna iulie 2008, în timp ce de la 1 ianuarie 2009, consumatorii industriali plătesc mai mult cu 1,5% pentru fiecare kWh din cauza intrării în reparaţii planificate a unor grupuri hidroelectrice şi a volatilităţii prognozei consumului de energie electrică pentru anul 2009, în contextul crizei financiare. Principalii producători de energie deţinuţi de stat sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova. În plus, dintre producătorii statului, Termoelectrica este cel mai mare consumator de gaze naturale prin Electrocentrale Bucureşti, care produce prin arderea gazelor 40% din consumul de energie termică. CET-urile din marile oraşe funcţionează, de asemenea, cu gaze naturale. Atât CET-urile, cât şi Termoelectrica au datorii uriaşe.
Distribuţia de electricitate este dominată de grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi E.ON (Germania), care deţin împreună cinci din cele opt filiale de distribuţie, trei fiind în portofoliul Electrica. Filialele Electrica au procese pe rol pentru procedura de declarare a falimentului din cauza datoriilor. În acelaşi timp, CFR are datorii către furnizorii de energie de un miliard de lei, din care 300 milioane de lei către Electrica.
LISTĂRI LA BURSĂ
România nu va mai privatiza companiile energetice cu investitori strategici din cauza problemelor apărute, ci se va axa pe privatizarea prin bursă, a mai spus secretarul de stat Tudor Şerban.
Oficialul a adăugat că statul va continua să se implice direct în viaţa companiilor, a investiţiilor acestora şi chiar să-şi permită să investească în alte ţări aşa cum au făcut-o grupuri străine în România. Mai întâi se va face o analiză a tuturor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei, după care ar putea pasa pe piaţa de capital între 10% şi 20% din titluri.
Lucrări la Nabucco
Compania Nabucco Gas Pipeline International GmbH va demara procedurile de licitaţie pentru lucrările de construcţie a conductei Nabucco la finele acestui an sau la începutul lui 2010, a declarat directorul de proiect, Reinhard Mitschek, citat de Bloomberg. Potrivit lui, compania de proiect aşteaptă oferte angajante din partea clienţilor şi furnizorilor până la finele lui 2010. Nabucco trebuie să unească zona caspică de Austria. Prin el trebuie să curgă 31 miliarde de metri cubi de gaze anual. Construcţia sa necesită aproximativ două milioane de tone de oţel, 200.000 de ţevi şi peste 30 de compresoare. Partenerii din consorţiu discută, în prezent, cu creditorii pentru obţinerea finanţării. Companiile intenţionează să negocieze detaliile unor acorduri de împrumut cu băncile şi creditori susţinuţi la nivel guvernamental în a doua parte a anului 2009, a precizat Mitschek. El a mai spus că fiecare companie (RWE, OMV, MOL, Transgaz, Bulgargaz, Botas) trebuie să investească câte 400 milioane de euro, iar băncile vor împrumuta alt miliard de euro pentru proiect. Ioan Rusu, directorul general al Transgaz, a declarat că proiectul se află în faza pregătirii acordului interguvernamental, ce trebuie să fie semnat de toate statele implicate, respectiv Austria, Ungaria, Turcia, România, Germania şi Bulgaria.Citește pe Antena3.ro