x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Polonia a înfiinţat Grupul naţional pentru alimente, care să întărească securitatea alimentară

Polonia a înfiinţat Grupul naţional pentru alimente, care să întărească securitatea alimentară

31 Mar 2022   •   11:40
Polonia a înfiinţat Grupul naţional pentru alimente, care să întărească securitatea alimentară

Guvernul polonez are o pasiune pentru crearea de campioni naţionali în sectoarele strategice ale economiei şi s-a concentrat mai ales pe energie şi carburanţi.

Sectorul agricol a fost lăsat până acum în mare parte pe seama jucă­to­rilor privaţi, care au făcut din această ţară unul din principalii jucători europeni la diverse categorii, cum ar fi producţia de carne de pasăre sau de mere. Dar n-au fost neglijate nici entităţile statului din agricultură care au rol, spre exemplu, în cercetare sau ameliorarea raselor de animale sau speciilor de plante. Acestea urmează ca de acum să fie suprevegheate la nivel central în efortul guvernului de a întări politica statului în agricultură, de a mări securitatea economică a ţării şi de a-i ajuta pe fermieri.

Unul dintre obiectivele prioritare ale guvernului în perioada ameni­n­ţărilor economice cauzate de răz­boiul din Ucraina a devenit con­solidarea sectorului produ­cătorilor de alimente, scrie The Warsaw Voice.

Un rol central în acest efort îl are Grupul naţional pentru alimente, care va fi format din 15 companii mari. Primul pas spre înfiinţare, transferarea supravegherii unora din aceste companii de la o agenţie de stat către guvern a fost făcut săptămâna aceasta.

Activităţile se vor desfăşura pe şase segmente: producţia de seminţe, producţia de zahăr, producţia de cartofi, cereale şi morărit, procesare alimentară şi a produselor agricole.

„Acest lucru ne permite să fina­li­zăm procesul pe care l-am des­făşurat împreună cu Ministerul Agriculturii de mai multe luni, pro­ce­sul de înfiinţare a unui holding ali­mentar polonez. Ideea este de a con­so­lida sectorul alimentar de stat într-o entitate puternică care va sprijini politica de stat în acest sector“, a spus vicepremierul şi minis­trul activelor statului, Jacek Sasin.

Holdingul va funcţiona pe fun­daţiile Krajowa Spolka Cukrowa (Compania naţională a zahărului). Cu toate acestea, guvernul intenţionează să atragă noi entităţi, inclusiv străine.

Sasin a subliniat că securitatea ali­mentară şi sprijinul pentru agri­cultura poloneză sunt bazele politicii guvernamentale. El a reamintit că guvernul construieşte campioni polo­nezi, spre care şi Grupul alimentar naţional tinde. „O astfel de entitate va fi şi Orlen extins şi vom vorbi în curând despre noi consolidări în economie“, a anunţat vicepremierul.

Grupul Alimentar Naţional va fi una dintre cele mai importante entităţi de procesare şi comercializare. Întrebat despre utilitatea acestuia, un oficial a explicat că organizaţia ar putea fi, de exemplu, un intermediar în vânzarea de îngrăşăminte astfel încât fermierii să aibă preţuri stabile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alimente