Guvernul nu este de acord cu închiderea de către ArcelorMittal a Uzinei Cocso-Chimice (UCS) de la Galaţi şi consideră că importarea cocsului ar putea duce la producerea a maximum 1,5 milioane de tone de oţel, de patru ori sub capacităţile combinatului.
Jurnalul Naţional a intrat în posesia unei scrisori foarte tăioase, pe care Ministerul Economiei împreună cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au trimis-o către managementul ArcelorMittal Galaţi.
Despre închiderea Uzinei Cocso-Chimice, unde lucrează 1.500 de salariaţi, ministerul spune că "ne exprimăm dezacordul faţă de această intenţie, care din punct de vedere tehnic va duce la transformarea combinatului siderurgic integrat într-o simplă unitate de relaminare tablă groasă". Mai departe, autorităţile contrazic punct cu punct cele anunţate public de compania miliardarului indian Mittal.
"În mod excepţional, prin soluţia propusă se pot importa cantităţi de cocs care pot conduce la elaborarea a maximum 1-1,5 milioane tone/an, ceea ce este total nerentabil, având în vedere capacităţile instalate de care dispune combinatul: furnale - circa 7 milioane de tone, oţelării - 6 milioane de tone, laminoare la cald - peste 6 milioane de tone."
"În consecinţă, apreciem că materializarea soluţiei prezentate pune în pericol însăşi existenţa combinatului - obiectiv industrial de primă importanţă, care asigură circa 4%-5% din PIB-ul României", se mai arată în scrisoare.
Marius Cornenco, vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale a Metalurgiştilor Metarom, ne-a declarat că există pericolul ca închiderea Uzinei de cocs să ducă la închiderea furnalelor şi a oţelăriilor, iar combinatul să rămână doar cu laminoarele. Astfel, peste 6.000 din cei 11.500 de angajaţi ai combinatului ar putea rămâne pe drumuri.
REŢINERI EUROPENE
Scrisoarea mai consemnează şi opinia WYG/IDOM, consultantul independent desemnat de Comisia Europeană (CE) în privinţa monitorizării viabilităţii. Acesta spune că, deşi combinatul a realizat criteriile impuse, totuşi o serie de alţi indicatori ridică semne de întrebare privind viabilitatea durabilă a societăţii, situaţie în care compania ar putea fi obligată să returneze total sau parţial ajutoarele primite.
ArcelorMittal Galaţi a primit ajutoare de stat în valoare de 1 miliard de dolari la privatizare.
TAXE PE IMPORTURI NON-UE
Autorităţile mai spun că, dacă grupul siderurgic va întocmi un program concret de modernizare pe perioada 2009-2012, care să diminueze efectele crizei şi să consolideze viabilitatea acestuia, atunci decizia Comisiei Europene ar putea fi una favorabilă. Partea română mai arată că acest program ar putea fi utilizat ca argument al delegaţiei noastre la întâlnirea cu reprezentanţii CE din iulie.
Marius Cornenco a precizat că doreşte ca AVAS să cerceteze dacă societăţile din domeniul metalurgic privatizate în România şi-au respectat normele de investiţii asumate. El a mai spus că printre măsurile propuse pentru relansarea siderurgiei româneşti se află creşterea taxelor la oţelul importat din afara UE, de unde în 2008 s-a importat de 1 miliard de euro; comenzile de stat să fie realizate cu produse metalurgice realizate în România.
El a exemplificat situaţia de la ArcelorMittal Hunedoara, care "ani de zile a făcut profile pentru industria minieră, iar acum sunt luate din altă parte". Cum industria minieră se află în mâinile statului, se poate găsi o soluţie, a conchis el.
Citește pe Antena3.ro