x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profit istoric pentru Hidroelectrica

Profit istoric pentru Hidroelectrica

08 Aug 2018   •   10:14
Profit istoric pentru Hidroelectrica

Compania Hidroelectrica a raportat un profit record de 962 de milioane de lei, în primul semestru al anului 2018, în timp ce veniturile din exploatare au ajuns la 1,998 miliarde lei, conform rezultatelor financiare prezentate, ieri, de preşedintele Directoratului companiei, Bogdan Badea (foto). "Primele şase luni pe 2018 au fost extrem de bune pentru Hidroelectrica din punct de vedere financiar şi extrem de solicitante din punct de vedere al producţiei. A fost un an cu multe precipitaţii, cu multe probleme şi nu vreau neapărat să reamintesc povestea PET-urilor care se plimbă pe lacurile de acumulare şi care frânează producţia de energie electrică", a spus Badea, într-o conferinţă de presă. Potrivit datelor oficiale, în primele şase luni ale anului, Hidroelectrica a raportat o producţie în creştere cu 20%, faţă de intervalul similar din 2017, până la 9,17 TW. De asemenea, din punct de vedere al puterii instalate, compania a înregistrat 6.444 MW, în S1 din 2018.

×
Subiecte în articol: Bogdan Badea hidroelectrica