x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiect - Investiţii de 174,5 milioane euro la termocentrala Mintia

Proiect - Investiţii de 174,5 milioane euro la termocentrala Mintia

29 Apr 2008   •   00:00

Guvernul vrea derularea unor investiţii de 614,7 milioane lei (174,59 milioane euro) pînă în 2013 la grupurile 1,3, 5 şi 6 ale termocentralei Mintia, potrivit unui proiect de Hotărîre de Guverne iniţiat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Valoarea lucrărilor nu este stabilită definitiv, aceasta urmînd să fie actualizată potrivit evoluţiei preţurilor. Finanţarea va fi asigurată din surse proprii şi atrase. Termocentrala Mintia aparţine Electrocentrale Deva, una dintre filialele Termoelectrica.

"Nepromovarea acestei investiţii va conduce la retragerea treptată din exploatare a grupurilor energetice începând cu 1 ianuarie 2009 până la oprirea totală a centralei, începând cu 1 ianuarie 2014", potrivit notei de fundamentare a Hotărîrii.
"Promovarea investiţiei va asigura cel puţin menţinerea locurilor de muncă la S.C.
Electrocentrale Deva S.A., S.C. Termoserv Deva S.A., precum şi cea a industriei miniere din
Valea Jiului, contribuind astfel la reducerea ratei şomajului" se mai menţionează în document.
Potrivit unei HG din 2005, grupul 1 poate funcţiona fără instalaţia de desulfurare până la 31 decembrie 2008, grupul 3 până la 31 decembrie 2011, iar grupurile 5 şi 6 până la 31 decembrie 2013.
Celelalte două grupuri ale centralei, respectiv unităţile 2 şi 4, pot funcţiona, în perioada ianuarie 2008-decembrie 2015, până la 20.000 ore fără instalaţii de desulfurare, în baza unei alte HG din 2006.

×
Subiecte în articol: economic