x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiect: îţi alegi singur tarifele pentru deşeuri

Proiect: îţi alegi singur tarifele pentru deşeuri

05 Feb 2018   •   17:55
Proiect: îţi alegi singur tarifele pentru deşeuri
Sursa foto: Victor Stroe

„Plăteşte cât arunci” şi „Răspunderea extinsă a producătorului” sunt cele două noi instrumente ce ar urma să fie incluse în legislaţia naţională referitoare la regimul deşeurilor, iar autorităţile publice locale vor fi obligate să ofere cetăţeanului posibilitatea de a alege din cel puţin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor municipale, respectiv pentru gestionarea deşeurilor reziduale, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă, publicat în dezbatere publică de Ministerul Mediului. În acest context, pentru autorizarea şi supravegherea implementării prin sisteme colective a obligaţiilor operatorilor economici se înfiinţează, în cadrul Ministerului Mediului, Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale. Autorităţile locale au obligaţia să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de reciclare de minimum 50% din masa totală generată de deşeuri.

România este pe ultimul loc în UE la gestiunea deşeurilor. Comisia Europeană ne-a dat în judecată de mai multe ori pentru nerespectarea legilor privind protecţia mediului

×
Subiecte în articol: deşeuri tarife gunoi