x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Raport: România nu poate adera deocamdată la zona euro. Care sunt cauzele

Raport: România nu poate adera deocamdată la zona euro. Care sunt cauzele

23 Aug 2022   •   11:13
Raport: România nu poate adera deocamdată la zona euro. Care sunt cauzele
Sursa foto: pixabay.com

România nu poate adera prea curând la zona euro din cauza lipsei unei politici de consolidare fiscală durabilă, arată Raportul de analiză a convergenţei "România - Zona Euro MONITOR" nr. 10/2022, coordonat de academicianul Daniel Dăianu..

"Comunicarea Consiliului din 1 iunie 2022 privind Decizia de aderare a Croaţiei la zona euro (CE, 2022c; Consiliu, 2022c) reiterează faptul că aderarea la zona euro rămâne o decizie politică, însă problema de fond este aceeaşi ca înainte de pandemie: capacitatea statului membru candidat de a preveni vulnerabilităţile macroeconomice şi financiare şi de a avea o capacitate durabilă de absorbţie a şocurilor şi a dezechilibrelor macroeconomice (Darvas, 2019). Adoptarea euro va costa băncile locale din Croaţia aproximativ 1 miliard kuna (circa 133 milioane euro) pe an sub formă de comisioane de conversie şi între 80 şi 100 milioane euro - cheltuieli necesare pentru adaptarea serviciilor IT şi a reţelelor de bancomate conform unei evaluări a Asociaţiei Croate a Băncilor (2022).

Concluziile prezentate de BCE şi CE în Rapoartele de convergenţă (CE, 2022d) publicate la data de 1 iunie a.c., care evaluează progresele înregistrate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia - cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat legal să adopte moneda euro - converg în totalitate: (i) numai Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul de stabilitate a preţurilor; (ii) toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru aflat în Procedură de Deficit Excesiv (PDE); (iii) Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc criteriul cursului de schimb; (iv) Bulgaria, Croaţia, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratei dobânzii pe termen lung; (v) Croaţia îndeplineşte cele patru criterii de convergenţă nominală, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele TFUE", se spune în document.

Croația va intra în zona euro de la 1 ianuarie 2023. 

"În timp ce autorităţile din Bulgaria reiterează obiectivul de aderare la zona euro în anul 2024, în alte state membre din afara zonei euro - Polonia, Cehia, Ungaria - parcursul către moneda unică europeană nu pare să constituie o prioritate în actuala conjunctură, atenţia fiind puternic focalizată pe gestionarea crizei energetice şi a impactului economico-social al războiului din Ucraina, precum şi pe eforturile de stăvilire a inflaţiei şi evitare a unei recesiuni puternice", potrivit cercetării.

×
Subiecte în articol: zona euro