„În România, aproximativ 30% din bănci înregistrează un ROE (rentabilitate financiară) de peste 10% şi cumulează aproximativ 91% din rezultatul financiar al întregului sector, fapt ce subliniează menţinerea polarizării profitabilităţii, o vulnerabilitate recurentă care poate fi potenţată de tensiunile geopolitice actuale“, se arată în raportul de stabilitate al BNR.
Veniturile nete din dobânzi şi-au păstrat poziţia dominantă în veniturile operaţionale, ajungând la 68,1% în primele trei luni din 2022, faţă de 65,9% la finalul anului 2021, conform BNR. În ceea ce priveşte marja netă de dobândă, aceasta s-a ajustat în România coborând pentru prima dată sub nivelul de 3%. Această evoluţie a fost determinată în principal de creşterea mai rapidă a activelor purtătoare de dobândă cu 13%, faţă de veniturile din dobânzi aferente, care au crescut cu 3,3%.
Pe de altă parte, reintrarea pe creştere a ratelor de dobândă va putea conduce la revenirea marjei nete de dobândă la niveluti de peste 3%, conform raportului BNR.
„Optimizarea activităţii bancare şi creşterea activităţii digitale a continuat, astfel că numărul de unităţi bancare şi de angajaţi a scăzut în cursul anului 2021, cu -4,1%, respectiv -1,9%, cât şi în primele trei luni ale anului curent, cu -2,9%, respectiv -1,3%. Creşterea anuală a cheltuielilor de exploatare cu Ă5,8%, în 2021 reflectă, în general, intensificarea investiţiilor în transformarea digitală. O vulnerabilitate recurentă a sectorului bancar naţional este poziţionarea eficienţei operaţionale, determinată prin indicatorul cost/venit, în intervalul c
(sursa: Mediafax)