x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Udrea face un ghid pentru băi

Udrea face un ghid pentru băi

de Elena Stan    |    10 Feb 2011   •   14:01
Udrea face un ghid pentru băi
Sursa foto: jurnalul foto/

151220-jf-hk2f9174.jpgElena Udrea, ministrul Dezvoltării Re­gionale şi Turismului, vrea să facă un ghid medical pe tema turismului bal­near. Pentru acest ghid, Udrea es­ti­mează că are nevoie de 135.450 de lei, fără TVA (peste 40.000 de euro).

Ghidul va cuprinde o scurtă introducere, însoţită de fotografii, care să prezinte pe scurt oferta de turism balnear a României – maximum o pagină. Mi­nisterul doreşte să pre­zinte cât mai multe staţiuni care se pretează dez­voltării produselor tip turism balnear, cu accent pe: factori naturali de cură, indicaţii terapeutice/recomandări ale medicilor, tipuri de tratamente oferite, contraindicaţii me­dicale.

Ghidul va cuprinde lista completă a acestor staţiuni, precum şi o prezentare a indicaţiilor terapeutice, tipuri de tratamente etc. În elaborarea textului ghidului vor fi implicaţi  Institutul naţional de recuperare medicină fizică şi balneoclimatologie, precum şi asociaţiile profesionale de profil. De asemenea, ghidul va conţine şi o scurtă prezentare a unor tratamente medicale specifice Gerovital – Asla­vi­tal, însoţită de fotografii şi des­crie­rea unor scurte experienţe ale clien­ţi­lor, precum şi unele recomandări ale UE în domeniul wellness, spa, turism balnear. La sfârşitul fiecărui ghid se va introduce un tabel care va conţine o listă cu principalele staţiuni descrise şi indicaţii terapeutice/ recomandări ale medicilor, tipuri de tratamente oferite, contraindicaţii medicale.

Firma care va fi desemnată câştigătoare are la dispoziţie 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului de prestări servicii pentru realizarea ghidului. Ghidul trebuie să aibă o pagină cu harta României, pe care să fie evidenţiate staţiunile prezentate. Ilustraţia foto folosită va reda starea actuală a obiectivelor incluse în lucrare. Toate imaginile vor fi noi şi vor include poze cu turişti. Fotografiile vor fi „curate” (fără fire electrice, coşuri de gunoi, reţea de transport etc.).

Finanţarea este asigurată de la bugetul MDRT pe anul în curs, cap. 56.01 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile FEN, Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională FEDR”. Vor fi realizate 10.000 de exemplare în limba română, 5.000 de exemplare în engleză, 3.000 în rusă, 3.000 în germană pentru medici de familie şi agenţii de turism. Ghidul va avea 56 de pagini (plus coperta), format 200 mm x 200 mm, iar pentru interior se va utiliza hârtie cretată, semimată, iar pentru copertă, hârtie reciclată. Finisarea se va face prin capsare, iar coperta va fi lăcuită high gloss, potri­vit datelor din caietul de sarcini. Pentru desemnarea firmei care va realiza acest ghid, MDRT a apelat la cererea de ofertă. Data-limită pentru de­punerea ofertelor este 24 februarie, ora 10:00, urmând ca la ora 12:00 aces­tea să fie deschise.

 

Calendare de perete şi de buzunar cu frunza Elenei Udrea
Ministerul a realizat recent şi materiale promoţionale cu rol în lan­sa­rea noului brand turistic. Astfel, SC Crescendo Print a realizat 3.000 de calendare de perete, 500 de agende A5 datate zilnic şi 100 de agendeA5 tip organizer şi 30.000 de calendare de buzunar. Valoarea contractului semnat de Crescendo Print cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, este de 74.175 de lei, fără TVA (peste 22.000 de euro), potrivit anunţului de atribuire postat pe site-ul e-licitatie.ro.  Finanţarea a fost asigurată de la bugetul MDRT pe anul 2010, cap. 56.02 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile FEN, Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională FEDR”. Distribuţia materialelor promoţionale se va face la birourile de promovare turistică ale României din străinătate (zece locaţii), târguri de turism, tour-operatori, evenimentele de promovare a brandului turistic dinţară şi străinătate etc. Distribuţia materialelor promoţionale va fi realizată de MDRT.

×
Subiecte în articol: economia