x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești bune pentru unii angajați. Noi reguli la vechimea în muncă

Vești bune pentru unii angajați. Noi reguli la vechimea în muncă

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2023   •   16:15
Vești bune pentru unii angajați. Noi reguli la vechimea în muncă

Noi reguli au fost introduse la vechimea în muncă pentru o anumită categorie de angajați, potrivit unei legi care a fost adoptată de Parlament și urmează să fie promulgată.

Va fi considerată vechime în muncă perioada lucrată de psihologi într-un cabinet individual, cabinet asociat, societate civilă profesională sau în baza unui contract de muncă.

Actul normativ intorduce două aliniate la art. 13 din Legea nr. 213/2004. 

"Perioada în care psihologul cu drept de liberă practică își exercită profesia într-una din formele de organizare prevăzute la alin.(1) și furnizează servicii psihologice prin desfășurarea activităților prevăzute la art. 5, constituie vechime în muncă și în specialitate, cu excepția perioadei în care acesta a avut suspendată calitatea de membru al Colegiului Psihologilor din România, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) serviciile psihologice furnizate au produs, în anul supus asimilării vechimii în muncă, venituri nete a căror valoare este cel puţin egală cu de 12 ori cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, potrivit legii, pentru anul respectiv;

b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit. a)", se arată în proiectul adoptat de Camera Deputaților, potrivit avocatnet.ro.

Documente necesare

Pentru a face dovada îndeplinirii acestor condiții trebuie prezentate mai multe documente: declarații fiscale și declarații nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii, se arată în al doilea alineat.

"a) declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, conform dispoziţiilor Ordinului nr. 165/7/1272/456 din 2023 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 10 februarie 2023;

b) declaraţiile nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii, prevăzute de art.7 alin.(1) şi art.11 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare".

Măsura este necesară deoarece reglementarea actuală din domeniu nu stabilește că activitatea desfăşurată de psihologul titular este asimilată vechimii în muncă. 

Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz, iar legea  urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

 

×