Ce este acest document?
În esență, certificatul este un document tipizat, necesar personalului din diverse domenii de activitate pentru practicarea legală a meseriei alese. Acesta atestă că solicitantul este apt din punct de vedere al sănătății fizice și psihice să își desfășoare meseria în domeniul dorit.
Ești absolvent al studiilor de asistenți medicali și îți cauți un loc de muncă? Atunci grăbește-te să obții documentul care îți va da liber spre cariera la care ai visat. Fără un certificat medical tip A5 nu poți aplica la niciun concurs pe acest post. Așadar, adaugă în dosarul și CV-ul tău acest document atât de important pentru tine.
Cine are nevoie de un certificat A5?
Dacă te încadrezi în rândul personalului medical cu pregătire superioară de scurtă durată, postliceală și medie sau în rândul celor care își practică profesia în unități publice sau private, ai obligația de a deține autorizația de liberă practică medicală, cu avizul Ordinului Asistenților Medicali din România. Mai mult decât atât, îți revine și obligația de a te înscrie în Registrul unic al asistenților medicali.
Ce fel de examinări sunt necesare în funcție de specializare?
Asistenții medicali trebuie să treacă cu brio examenul psihiatric și de medicină internă, care se efectuează în vederea eliberării autorizației de liberă practică. La finalul examinărilor, dacă ești declarat apt din punct de vedere medical pentru a-ți desfășura activitatea, vei obține un certificat medical tip A5, semnat de către conducătorii unității sanitare în care ai efectuat consultațiile. Pe acest certificat trebuie să se regăsească, de asemenea, antetul și ștampila rotundă a unității sanitare emitente.
În afară de asistenții medicali, și medicii, kinetoterapeuții, contabilii și avocații trebuie să treacă testul investigațiilor de specialitate. Astfel, medicii se vor supune examenului psihiatric, kinetoterapeuții vor efectua examenul psihiatric și cel de medicină internă, iar contabilii și avocații vor trebui să treacă de examenul psihiatric.
Care sunt prețurile pentru un certificat medical tip A5?
Prețurile sunt în funcție de specialitățile pe care trebuie să le abordezi. Pentru un certificat de acest tip cu o singură specialitate înscrisă, care are viza medicului psihiatru și rezultatul de apt psihic pentru meseria aleasă, prețul poate fi de 70 lei. În situația în care ai nevoie de evaluarea pe două specialități, așa cum este în cazul asistenților medicali, prețul va fi de 100 lei. Pe acest certificat vei avea înscris avizul de a fi apt psihic și fizic pentru activitatea ta, alături de viza psihiatrului și a medicului de medicină internă.
Pe certificatul medical de tip A5 se va specifica clar "Apt din punct de vedere fizic și psihic pentru exercitarea profesiei de asistent medical / medic", iar valabilitatea sa va fi de 3 luni de la data eliberării.
Vrei să devii asistentă și să te dedici oamenilor care au nevoie de ajutor medical? Pune bazele carierei tale cu un certificat medical tip A5!