x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești BUNE pentru zona euro. Recesiunea ar putea fi evitată

Vești BUNE pentru zona euro. Recesiunea ar putea fi evitată

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2023   •   14:45
Vești BUNE pentru zona euro. Recesiunea ar putea fi evitată
Sursa foto: Hepta

Zona euro ar putea să evite recesiunea, după ce inflația s-a redus iar prețul gazelor naturale a scăzut. Totodată, China a ridicat restricțiile anti COVID-19, scrie Bloomberg.

PIB-ul zonei euro ar putea crește cu 0,6% în 2023, față de estimările anterioare care arătau o contracție de 0,1%, iar inflația de pază (core inflation) ar putea să scadă până la 3,25% la finalul acestui an, arată ultimele prognoze Golden Sachs. 

"Ne aşteptăm ca inflaţia de bază să se reducă în urma calmării preţurilor la bunuri dar vedem în continuare presiuni pe partea serviciilor ca urmare a creşterii costurilor cu mâna de lucru. Având în vedere activitatea mai rezistentă, inflaţia de bază persistentă şi comentariile privind o politică monetară de tip "hawk", ne aşteptăm ca Banca Centrală Europeană să înăsprească semnificativ dobânzile în lunile următoare", potrivit băncii americane. 

 

×
Subiecte în articol: zona euro recesiune