Operatorul bursier american CME Group a anunţat joi preluarea companiei britanice de fintech NEX Group pentru 3,9 miliarde lire sterline.
În conformitate cu termenii acordului acestei tranzacţii, aprobată de consiliile de administraţie ale celor două companii, CME va plăti acţionarilor NEX 10 lire sterline pentru fiecare acţiune, dintre care cinci lire sterline în numerar şi restul în 0,044 acţiuni CME.
"Într-o perioadă în care participanţii de pe piaţă caută modalităţi pentru a-şi reduce costurile de tranzacţionare şi a gestiona mai eficient riscurile, această achiziţie ne va permite să creăm valoare importantă şi surse de eficienţă pentru clienţii noştri din întreaga lume", a declarat directorul general de la CME, Terry Duffy.
Combinaţia dintre CME şi NEX va de naştere unui gigant transatlantic în domeniul tranzacţiilor bursiere. CME este deja unul din cei mai mari operatori bursieri din lume, deţinând Chicago Board of Trade (CBOT) şi Chicago Mercantile Exchange. La rândul său, NEX, cunoscută anterior sub denumirea ICAP, este o companie de tehnologie financiară care face legătura între cumpărători şi vânzători de obligaţiuni, swap-uri şi valute. Acţiunile NEX au crescut cu pest 40% în ultimii doi ani în condiţiile în care volatilitatea provocată de surprizele politice, precum Brexitul şi câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Donald Trump, au stimulat tranzacţiile pe platformele sale. AGERPRES