x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro

08 Aug 2022   •   17:55
Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane de euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență pentru a sprijini producția de hidrogen.

Suma a fost alocată prin intermediul „MRR” pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile.

Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen și cu Pactul verde al UE.

Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEU de a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de a accelera tranziția verde.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Această schemă în valoare de 149 de milioane EUR permite României să își consolideze capacitățile de producție de hidrogen din surse regenerabile, limitând în același timp posibile denaturări ale concurenței. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen și a ambițiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele și petrolul din industriile greu de decarbonizat și din transporturi și să își reducă dependența de combustibilii fosili importați, în conformitate cu planul REPowerEU.”

Schema notificată de România, care se va desfășura până la 31 decembrie 2023, va fi finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență, în urma evaluării pozitive de către Comisie a
Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.

Schema va sprijini construcția de noi instalații pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacități de producție a hidrogenului din surse regenerabile de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză care să producă cel puțin 10 000 de tone de hidrogen pe an.

Schema este deschisă întreprinderilor de toate dimensiunile care își desfășoară activitatea în domeniul producției de hidrogen sau de energie electrică, unităților administrativ-teritoriale sau institutelor naționale de cercetare și dezvoltare din domeniul energiei, inclusiv asociațiilor sau parteneriatelor formate de actorii respectivi. În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe.

Valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat fiecărui proiect nu va depăși 50 de milioane de euro.

Proiectele vor fi selectate printr-o procedură de ofertare transparentă și nediscriminatorie, în cadrul căreia beneficiarii vor concura pentru cea mai mică valoare a ajutorului pe MW de capacitate de electroliză instalată. Prima cerere de proiecte a fost lansată în luna iunie 2022.

×