x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Creștere SPECTACULOASĂ a pieței de capital. BVB a depășit 240 de miliarde de lei

Creștere SPECTACULOASĂ a pieței de capital. BVB a depășit 240 de miliarde de lei

04 Noi 2021   •   16:30
Creștere SPECTACULOASĂ a pieței de capital. BVB a depășit 240 de miliarde de lei

Capitalizarea Bursei de Valori București (BVB) a depășit 240 de miliarde de lei, după cum a anunțat președintele BVB, Radu Hanga.

"Anul 2021 este prima dată în istorie când capitalizarea segmentului principal a depăşit 200 de miliarde lei. Capitalizarea totală a bursei, astăzi, a depăşit pentru prima dată nivelul de 240 miliarde lei, dacă ne uităm la piaţa principală şi piaţa Aero. Sigur, capitalizarea, mergând înainte, va creşte prin două mecanisme: în primul rând, prin creşterea pieţei, prin creşterea valorii companiilor şi, în al doilea rând, prin listări noi. Vedem ambele fenomene întâmplându-se. Cred că ne aflăm în continuare într-un mediu care să rămână constructiv pentru investiţii din punct de vedere al lichidităţilor", a declarat acesta.

Totodată, un obiectiv al bursei este simplificarea accesului pentru investitori. 

"Pentru noi, tema importantă este simplificarea accesului la piaţă. Vrem ca, pentru cei care vor să investească, accesul la piaţă să fie simplu, iar când vorbim de acces la piaţă ne referim la procesul de deschidere de cont pe de o parte, care trebuie să meargă foarte uşor - şi aici lucrurile se întâmplă şi, în al doilea rând, interacţiunea cu Ministerul de Finanţe să fie cât mai simplă. Este important şi pentru investitori şi pentru Ministerul de Finanţe", a spus radu Hanga.
 

×
Subiecte în articol: bvb