x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Ministerul Transporturilor face pasaje "green bridge" pentru migraţia urşilor de pe Autostrada Lugoj-Deva

Ministerul Transporturilor face pasaje "green bridge" pentru migraţia urşilor de pe Autostrada Lugoj-Deva

02 Iul 2016   •   00:15
Ministerul Transporturilor face pasaje "green bridge" pentru migraţia urşilor de pe Autostrada Lugoj-Deva

Ministerul Transporturilor a autorizat vineri construirea ecoductului km 57+710 pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva - sectorul A, valoarea totală a lucrărilor autorizate fiind de peste 17,5 milioane de lei, fără TVA, informează Ministerul Transporturilor într-un comunicat transmis AGERPRES.

Construcţia conţine două pasaje de tip "green bridge", două tuneluri şi trei viaducte prin intermediul cărora va fi permisă trecerea faunei de pe o parte pe alta a autostrăzii.

Construcţia ecoductului este amplasată în interiorul ariei protejate Podişul Lipovei - Poiana Rusca, judeţul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al comunei Lăpugiu de Jos.

Pe lângă realizarea ecoductului, proiectul prevede şi executarea de lucrări la structura rutieră şi terasamentele aferente, mutări şi protejări ale instalaţiilor, precum şi lucrări de siguranţă a circulaţiei şi de protejare a mediului.

Potrivit MT, acesta este cel de-al doilea ecoduct de tip "green bridge" care primeşte autorizaţia de construire pentru a asigura permeabilitatea mamiferelor mari.

Sursa: AGERPRES

×