Ministerul Finanțelor a anunțat că titlurile de stat Tezaur vor putea fi cumpărate și în luna august. Ministerul va face trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul acestui program.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, titlurile vor avea maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializatã.
Acestea vor putea fi cumpărate între 2 și 27 august de la unitãțile Trezoreriei Statului, între 2 și 26 august pentru mediul urban și între 2 și 25 august pentru mediul rural, prin Compania Naționalã Poșta Românã.
„Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, a informat Ministerul Finanțelor.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansatã de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.