La Reuniunea formală a Consiliului pentru Afaceri Externe și Comerț al Uniunii Europene se va discuta despre reforma Organizației Mondiale a Comerțului, precum și relațiile economice din Statele Unite ale Americii și UE, după cum a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea. Acesta prezidează astăzi, la Bruxelles, reuniunea formală a Consiliului, în calitate de președinte al acestui format de lucru, pe perioada președinției României în Consiliul UE.
Alte teme supuse dezbaterii vizează acordurile importante de liber schimb, atât cele finalizate, cât și cele în curs de negociere, precum și Acordul comercial cu Vietnam.
Potrivit ministrului Ștefan Oprea, comerțul global are o importanță crucială pentru Uniunea Europeană și pentru Președinția României, dar este și un mijloc prin care vechiul continent își poate duce valorile mai departe. "Comerţul global nu are doar rolul de a asigura locuri de muncă şi nu se referă doar la creşterea economică sau la găsirea de noi pieţe pentru companiile noastre mici şi mijlocii, dar este şi un mijloc foarte important prin care Europa îşi poate duce valorile către celelalte continente."
Miniștrii de resort vor discuta la dejunul de lucru recomandările Consiliului European de primăvară din domeniul comerțului, inclusiv despre stadiul negocierilor comerciale aflate în curs și purtate de Uniunea Europeană cu statele terțe.
Consiliul pentru Afaceri Externe și Comerţ este cel mai înalt for decizional la nivelul Consiliului Uniunii Europene privind subiectele aferente implementării şi conturării politicii comerciale comune.