x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Perluo, afacerea parfumată care se pregăteşte să treacă graniţa României

Perluo, afacerea parfumată care se pregăteşte să treacă graniţa României

de Luciana Cocoș    |    12 Sep 2019   •   12:14
Perluo, afacerea parfumată care se pregăteşte să treacă graniţa României

Românii au cumpărat anul trecut produse cosmetice în valoare de 1,7 miliarde de euro, iar trendul este de creștere. De altfel, afacerile din sectorul producției de cosmetice din România s-au dublat între 2013 și 2017, la peste 100 de milioane de euro, iar datele pe din 2018 indică depășirea pragului de 120 de milioane de euro, arată datele unei analize KeysFIn. Gusturile oamenilor se rafinează de la an la an, iar tot mai mulți preferă să folosească produse din magazinele de specialitate, fiind mai preocupați de calitate, decât de preț. Pe calitate și naturalețe a mizat și o tânără antreprenoare care și-a transformat pasiunea pentru uleiurile esențiale și aromaterapie într-o afacere parfumată.

Povestea brandului Perluo începe undeva în anul 2016, pe când fondatoarea sa, Andreea Reeder, se mutase la Toronto, în Canada. Având un master în sănătate publică și lucrând în studii clinice pe evaluarea calității vieții, Andreea nu se gândea la acea vreme că o simplă pasiune pentru uleiurile esențiale avea să se transforme ușor, ușor într-un business cu produse de îngrijire. “Totul a început din întamplare, dar a continuat și s-a transformat într-o frumoasă pasiune. A început când m-am mutat în 2016 în Toronto, iar pentru că aveam niște timp liber la dispoziție până se încheia procesul de relocare, m-am hotărât să urmez un curs de aromaterapie. Începusem să folosesc câteva uleiuri esențiale și, pe lângă faptul că îmi plăceau, mă intriga domeniul care începuse să crească. După un an am finalizat cursul de aromaterapie (certificat de Asociația Canadiană de Aromaterapie), timp în care a început să se înfiripe ideea de a crea un brand de produse de îngrijire a corpului în care să încorporez uleiurile esențiale cu beneficiile și mirosurile lor deosebite. Așa am început să lucrez la planul de business și să mă documentez intens pe fiecare parte, de la legislație, producție, trenduri și ingrediente”, spune Andreea Reeder.

 

Un brand 100% natural

 

Au trecut trei ani până când totul a prins contur, iar produsele Perluo au apărut pe piața din România în luna mai a acestui an. “Numele ‘Perluo’ vine din limba latină și înseamnă a face baie/a se spăla. Perluo este un brand de produse pentru îngrijirea corpului și părului. Conceptul Perluo a fost creat din dorința de a oferi produse funcționale, de calitate, și de a încorpora beneficiile oferite de uleiurile esențiale 100% pure și naturale în rutina noastră de zi cu zi. Fiecare produs Perluo conține uleiuri esențiale, extracte din plante, nutrienți și vitamine”, mai spune tânăra antreprenoare. Andreea Reeder a investit 50.000 de euro în business-ul său, bani proveniți din surse proprii. “Această sumă a fost investită în utilaje, materie primă, rețetele produselor, testele de laborator și dosarele cosmetice pentru fiecare produs în parte, designul brandului și al etichetelor. Produsele sunt fabricate în spațiul nostru de producție din București, amenajat și utilat, conform legislației europene, iar produsele au toate testele și notificările necesare. Am lucrat cu chimiști din Marea Britanie pentru dezvoltarea produselor, iar amestecurile de uleiuri esențiale sunt dezvoltate de mine împreună cu experți în aromaterapie din Canada și Marea Britanie.”

 

Beneficiile oferite de Mama Natură

 

Uleiurile esențiale, considerate Prima Medicină a Omenirii, au fost reintroduse în medicina modernă spre sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, când au fost folosite de doctorii armatei pentru proprietățile lor antibacteriene și puternic vindecătoare. Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile extrase din plante (rădăcini, frunză, scoarţă sau tulpini de copaci, flori, seminţe). În natură, uleiurile esenţiale reprezintă, de fapt, sistemul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor şi paraziţilor: sistemul imunitar al plantei. Fiind ingredientele de bază pentru produsele sale, Andreea le acordă o atentie deosebiă. “Am selectat uleiuri esențiale care au teste făcute pe fiecare lot și care atestă puritatea și calitatea fiecăruia în parte. Tot ele sunt și cele mai scumpe ingrediente. O parte din materia primă o iau de la distribuitori români, dar marea majoritate provine de la producatori și distribuitori din Europa. Am pus foarte mare accent pe calitate, de aceea am cercetat și ales cu atenție distribuitorii pentru fiecare ingredient în parte”, mai spune fondatoarea Perluo. “Există o relație strânsă între mirosuri, emoții și amintiri. Simțul mirosului joacă un rol vital în starea noastră generală de bine. Când inspirăm moleculele de ulei esențial, ele stimulează receptorii mirosului din nas, aceștia transmit informația la creier, influențând astfel emoțiile și sănătatea psihică, mentală și fizică. Pe lângă parfumul lor minunat, care îți trezește simțurile și oferă o stare generală de bine, uleiurile esențiale sunt recunoscute și folosite încă din timpuri străvechi în tratamente de înfrumusețare și practici de îngrijire a sănătății.” Femeia informată, încrezătoare și curioasă! Acesta este profilul clientelor Perluo.

 

Portofoliul de produse va creşte

 

De la începutul anului până acum, Andreea Reeder a vândut produse în valoare de circa 10.000 de lei, și are deja clienţi care revin a doua sau a treia oară. Din gama de produse fac parte geluri de duş, uleiuri de duş, săpunuri exfoliante de mâini, şampoane şi balsamuri de păr. Urmează ca în portofoliu să intre şi produse pentru îngrijirea tenului, dar şi o gamă de produse pentru casă şi una pentru bărbaţi. Preţurile variază între 60 lei pentru un săpun exfoliant de mâini şi 125 de lei pentru o loţiune de corp de 500 de mililitri.

 

“Femeile din România au avut întotdeauna grijă de cum arată și au găsit modalități de a-și pune frumusețea în valoare. Sunt însă din ce în ce mai atente la calitate și se interesează mai mult de ce conțin produsele pe care le folosesc.

Andreea Reeder

 

Testul răbdării, trecut cu brio

 

Antreprenoarea povestește că începutul nu a fost deloc ușor, fiind nevoită să se ocupe singură de tot. “Implementarea spațiului de producție a fost un proces complex și destul de dificil: de la identificarea utilajelor, organizarea spațiului conform legislației în vigoare până la obținerea tututror autorizațiilor de funcționare. O altă parte grea pentru mine a fost să am răbdare. Am învățat că dezvoltarea și punerea pe piață a unor produse de calitate necesită timp.” Este ajutată însă de soțul său, iar în curând urmează să angajeze două persoane pentru partea de producție, pentru că are în plan deschiderea unui magazine propriu. “Doresc să îmi extind rețeaua de distribuitori din București și din țară. Iau în calcul pentru viitor și deschiderea unui mic magazin propriu. Exportul produselor în afara țării este clar în target. Prima țară vizată este Spania. Din luna noiembrie a acestui an produsele Perluo se vor găsi în două locații din Barcelona”, anunță antreprenoarea. În prezent, produsele se găsesc online, dar și în două magazine din Bucureşti.

 

Cum se fabrică săpunul lichid

1. Materiile prime (apă distilată, glicerină, surfactanți, conservant, uleiuri esențiale, extracte din plante) se introduc în spațiul de producție, se cântăresc și se transferă în vasul de omogenizare care este dotat cu sistem de încălzire-răcire;

2. Materiile prime se mixează în vasul de omogenizare la temperatura și viteza corespunzătoare;

3. Produsul finit se transferă în dozatorul de umplere care este conectat la vasul de omogenizare;

4. Produsul de dozează în ambalaje individuale;

5. Ambalajele se introduc în sistemul semi-automat de etichetare, se etichetează și marchează cu numarul lotului și data de expirare;

6. Produsele se transferă în spațiul de depozitare.

 

×