x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Alegerea șocantă a unui profesor: „Munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau”

Alegerea șocantă a unui profesor: „Munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau”

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2023   •   16:45
Alegerea șocantă a unui profesor: „Munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau”
Sursa foto: Hepta

Un profesor a luat o decizie șocantă după ce a constatat că nu-i ajung banii de la o lună la alta.

Daniel este profesor debutant și are un salariu de 3.100 de lei net, din care plătește rată la apartament de 1.800 de lei și îi mai rămân 1.300 de lei pentru utilități și mâncare. 

"Iarna ajung să plătesc spre 1.000 de lei utilități și mai rămân pentru mâncare cu vreo 300 de lei", a povestit el pentru Adevarul.

Așa că bărbatul a început să dea meditații, însă nu a su fost mari schimbări.

"Am zile când de abia mă trezesc dimineața, îmi vine să-mi blestem zilele. Mai ales toamna și iarna, când merg pe beznă și frig. Ajung acasă rupt de oboseală și încerc de două-trei ori pe săptămână să mai dau meditații. Ca să am ce mânca, nu de altceva.

Am avut zile când munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau de la o zi la alta, și nu mă puteam bucura de banii pe care îi muncesc din greu. Și mai am astfel de zile", mai spune el.

Prin urmare, Daniel vrea să-și dea demisia și să lucreze ca gunoier în Germania.

"Acum, după ce m-am lovit de problemele astea financiare, am înțeles că orice aș face aici, oricâte meditații aș da, și chiar dacă aș muri din cauza oboselii, banii mi-ar ajunge fix de rate, utilități și, cu noroc, dacă mai am putere să dau și meditații, de mâncare. Asta nu e viață.

Drept urmare, mă voi duce în Germania și voi împărți pubele, dacă așa suntem plătiți ca dascăli în România", susține profesorul.

×
Subiecte în articol: profesor germania rate gunoier