x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Salariul minim pe economie creşte începând de astăzi. Cât vor câștiga 1,9 milioane de români?

Salariul minim pe economie creşte începând de astăzi. Cât vor câștiga 1,9 milioane de români?

de Redacția Jurnalul    |    01 Oct 2023   •   09:40
Salariul minim pe economie creşte începând de astăzi. Cât vor câștiga 1,9 milioane de români?
Sursa foto: Levente_Naghi/Getty Images/iStockphoto

Guvernul a aprobat creşterea salariului minim pe economie la 3.300 lei (660 euro) brut lunar începând cu data de 1 octombrie 2023, faţă de 3.000 lei, cât era până acum.

„Prin hotărâre de guvern, executivul a hotărât ca de la 1 octombrie 2023 salariul minim brut pe ţară garantat în plată să crească la 3.300 de lei lunar, de la 3.000 cât este în prezent. Este o creştere de 10% de care vor beneficia 1,86 milioane de salariaţi. Măsura va avea impact asupra mai multor sectoare de activitate însă îndeosebi în domeniile transporturi, comerţ şi IMM-uri“, a spus Mihai Constantin, purtă­torul de cuvânt al guvernului.

În România sunt 1,89 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim, iar aproape jumătate dintre ele sunt în industria prelucrătoare, comerţ şi construcţii.

Salariaţii plătiţi cu salariul minim pe economie vor primi în mână 2.079 lei (415 euro) începând din luna octombrie a acestui an, față de 1.898 de lei net (380 de euro) cât era până acum, scrie Ziarul Financiar.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salariu minim crestere