Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a amendat 124 de angajatori, cu 24.500 de lei, în perioada 25-29 ianuarie. ITM a declanşat săptămâna trecută "Campania privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme scăzute", pentru protecţia angajaţilor.
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000, angajaţii care desfăşoară activităţi în aer liber şi sunt expuşi riscurilor cauzate de temperaturile scăzute extreme trebuie să primească din partea angajatorilor între o jumătate şi un litru de ceai cald zilnic şi îmbrăcăminte adecvată. Aceştia trebuie să aibă la dispoziţie locuri încălzite pentru refacerea temperaturii organismului şi să beneficieze de perioade mai lungi de pauză. Inspectorii ITM Bucureşti au verificat 138 de angajatori din domenii în care subordonaţii muncesc în aer liber, precum construcţii, vulcanizare, spălătorii auto, salubritate, activităţi comerciale şi altele.
Citește pe Antena3.ro