Se apropie termenul până la care trebuie să fie finalizată reforma aparatului de stat, respectiv 30 iunie 2024.
Vor fi anulate circa 200.000 de posturi vacante, iar cei care au funcția de șef de birou vor pierde 1.000 de lei la salariu, după ce acest post va dispărea.
Luna iunie este ultima în care toți bugetarii primesc vouchere de vacanță, în valoare de 1.600 de lei pe an, din care se scade impozitul. Nu vor mai primi vouchere de vacanță bugetarii care au salarii de peste 8.000 de lei.
Funcțiile de conducere trebuie reduse cu 8% din totalul personalului, iar cele ale secretarilor de stat cu 25%.
Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență, toate sporurile trebuie să fie plafonate la 20%.
În data de 30 iunie încep negocierile pentru noua lege a salarizării bugetare, potrivit Antena3 CNN.