x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Ionel Dancă: Instituțiile cu peste 50 de angajați vor fi obligate să organizeze programe decalate

Ionel Dancă: Instituțiile cu peste 50 de angajați vor fi obligate să organizeze programe decalate

11 Mai 2020   •   14:45
Ionel Dancă: Instituțiile cu peste 50 de angajați vor fi obligate să organizeze programe decalate
Sursa foto: Gov.ro

Instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să organizeze orare decalate pentru salariați, a anunțat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat - în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă, fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii", a spus Dancă.

În domeniul muncii şi protecţiei sociale, valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
"Pe perioada stării de alertă autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile", a adăugat acesta.

Instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.

În domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităţilor impunerea unor măsuri restrictive în privința derulării transportului aerian, naval, rutier sau feroviar, prin ordin al ministrului de resort şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

×
Subiecte în articol: Ionel Dancă angajati