x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Lipsa forței de muncă afectează grav companiile germane

Lipsa forței de muncă afectează grav companiile germane

de Redacția Jurnalul    |    12 Ian 2023   •   21:50
Lipsa forței de muncă afectează grav companiile germane
Sursa foto: Hepta

Mai mult de jumătate dintre companiile germane se luptă să ocupe posturile vacante din cauza lipsei de lucrători calificați, a declarat joi Camera de Comerț și Industrie Germană (DIHK), conform Reuters.

Proporția companiilor care se confruntă cu dificultăți la angajare a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, a constatat DIHK în sondajul său realizat în rândul a 22.000 de companii, 53% dintre acestea raportând lipsuri.

"Putem presupune că aproximativ 2 milioane de locuri de muncă vacante vor rămâne neocupate", a declarat Achim Dercks, directorul executiv adjunct al DIHK, ceea ce înseamnă că întreprinderile renunță la o producție în valoare de aproape 100 de miliarde de euro.

Lipsa de personal, prețurile ridicate la energie și trecerea la neutralitatea climatică reprezintă un "amestec periculos" care ar putea determina firmele să mute producția în străinătate.

"Deficitul de lucrători calificați nu este doar o povară pentru întreprinderi, ci pune în pericol și succesul în sarcini importante pentru viitor, cum ar fi tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea infrastructurii", a spus el.

Lucrătorii cu competențe relevante sunt din ce în ce mai puțini, a spus el, inclusiv în sectoarele manufacturiere, care reprezintă motorul puterii exportatoare a Germaniei.

Sondajul a arătat că 67% dintre producătorii de echipamente electrice nu au reușit să ocupe posturile vacante și 67% dintre companiile de inginerie mecanică. În domeniul construcțiilor de automobile, 65% dintre companii au raportat lipsă de forță de muncă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: forta de munca germania