x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină

Persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină

11 Mar 2020   •   12:24
Persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină

Persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină pentru a preveni infectarea cu COVID-19, potrivit OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, potrivit unui comunicat al Inspecției Muncii.

Instituția avertizează că angajatorii și salariații sunt obligați să aplice toate măsurile stabilite de autorități pentru prevenirea răspândirii coronaviruslui.

"Angajatorii au obligaţia de a prelucra angajaţii/lucrătorii asupra principalelor măsuri necesar a fi întreprinse: spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool; utilizarea măştilor de protecţie de către persoanele bolnave; evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute; evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate; acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut; dezinfectarea periodică a suprafeţelor de contact cu soluţii pe bază de clor sau alcool", se arată în comunicat.

Companiile trebuie să țină seama că măsurile pentru sănătatea și igiena angajaților nu implică obligații financiare din partea acestora din urmă.

×