x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Anunț important al Casei Naționale de Pensii. Încheierea de protocoale pentru certificarea vechimii în muncă

Anunț important al Casei Naționale de Pensii. Încheierea de protocoale pentru certificarea vechimii în muncă

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2024   •   12:15
Anunț important al Casei Naționale de Pensii. Încheierea de protocoale pentru certificarea vechimii în muncă

Casa Națională de Pensii a încheiat o înţelegere cu asociaţiile de saşi şi şvabi din Germania pentru a facilita accesul la sistemul public de pensii şi certificarea documentelor vechi de muncă.

Beneficiarii acestor protocoale sunt cetăţeni români care se flă pe teritoriul României dar și peersoane care au emigrat în Germania și au contribuit la sistemul naţional de pensii.

Scopul principal al acestor protocoale este certificarea pentru conformitate cu originalul a documentelor de vechime în muncă, emise anterior datei de 01.01.2001.

"Au fost semnate Protocolul de colaborare între Casa Națională de Pensii Publice din România și Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania și Protocolul de colaborare între Casa Națională de Pensii Publice din România și Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania.

Protocoalele au drept scop sprijinirea asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii din România și/sau Germania în vederea obținerii și/sau menținerii în plată a drepturilor de pensie și a altor drepturi bănești acordate de către casele teritoriale de pensii din România.

În temeiul Protocoalelor menționate, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România și/sau Germania vor putea apela la birourile locale, de land sau federale ale Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania și ale Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania, în vederea certificării, pentru conformitate cu originalul, a documentelor de vechime în muncă, emise anterior datei de 01.01.2001, precum și a altor documente necesare acordării drepturilor de pensie din sistemul public de pensii din România, dar și pentru certificarea existenței persoanelor, prin completarea, semnarea și ștampilarea părții B a formularului Certificat de Viață, pentru beneficiarii care au locul de ședere permanentă în Germania/alte state și care li se adresează în acest sens", informează Casa Naţională de Pensii, potrivit Antena3 CNN.

×