Românii cu salarii mari ar putea fi impozitați suplimentar. Pragul de la care cresc contribuțiile
Românii cu salarii mari ar putea fi impozitaţi suplimentar. Cu câţi lei s-ar majora plata către stat.
Executivul pregătește astfel introducerea unor praguri pentru ca impozitul să fie calculat în funcție de venit. Prima treaptă presupune creșterea cu 6% a impozitului pentru salariile care depășesc 10.000 de lei.
De exemplu, la un venit net de 10.000 de lei (care înseamnă 17.000 de lei brut) se aplică acum un impozit de 10%, respectiv 1000 de lei, iar dacă acesta va crește la 16%, atunci impozitul ajunge la 1.700 de lei.
"Orice creștere a impozitului va duce probabil la o taxare mai mult de 50% a forței de muncă, ceea ce va duce la scăderea dorinței de a munci. Problema pe care o văd eu este că, noi românii, îi taxăm foarte dur pe cei care au venituri mici", spune consultantul fiscal Adrian Benţa, la Antena 3 CNN.
Impozitul pe salarii și pe alte venituri ale românilor au adus circa 4,5 miliarde de lei la bugetul de stat, doar în ianuarie 2023.