x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Davos: Săptămâna de lucru de 4 zile, soluția pentru evitarea epuizării angajaților

Davos: Săptămâna de lucru de 4 zile, soluția pentru evitarea epuizării angajaților

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2023   •   19:00
Davos: Săptămâna de lucru de 4 zile, soluția pentru evitarea epuizării angajaților
Sursa foto: Unsplash.com

Creşterea flexibilităţii la locul de muncă prin schimbări, precum săptămâna de lucru de 4 zile, poate creşte productivitatea şi poate proteja angajații de epuizare, inversa tendinţa creşterii epuizării,potrivit unui grup de experţi de la Forumul Economic Mondial de la Davos, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Un studiu coordonat de organizaţia non-profit „4 Day Week Global”, care a implicat zeci de companii, a arătat o reducere a stresului şi a anxietăţii, precum şi câştiguri în eficienţă şi venituri, a declarat Adam Grant, psiholog organizaţional la Wharton School de la Universitatea din Pennsylvania. Oamenii au făcut, de asemenea, mai mult sport şi au dormit mai bine.

„Ne transformăm rapid într-o societate care suferă de burnout”, a declarat ministrul olandez al Muncii, Karien van Gennip. „Am văzut-o deja în timpul Covid, dar a început înainte. Poate fi prin intermediul reţelelor sociale, prin cultura mereu activă pe care o avem”.

O săptămână de 4 zile pentru toată lumea poate ajuta femeile, care lucrează adesea două sau trei zile, să fie mai independente din punct de vedere financiar.

Confruntată cu provocări precum schimbările climatice, tranziţia către energii mai curate şi asistenţă medicală pentru o populaţie în vârstă, reducerea săptămânii tradiţionale de muncă poate avea succes doar dacă productivitatea creşte. „Cred cu tărie că atunci când ai mai mult timp liber, vei fi mai productiv în orele în care lucrezi”. Acest lucru necesită investiţii în oameni şi tehnologie, precum şi schimbări în cultura ocupării forţei de muncă, conchide ministrul.

Oferirea de opţiuni pentru personal, cum ar fi o săptămână de patru zile, „este un imperativ de afaceri”, a declarat Sander van 't Noordende, directorul executiv al Randstad NV, companie specializată în facilitarea angajărilor.

„De ce? Pentru că talentul este rar şi aproape începi să-ţi tratezi talentul ca pe un client”, a spus el. „Oamenii au opţiuni”. „Echilibrul dintre muncă şi viaţă este un lucru esenţial pe care oamenii îl caută”,

Totuşi, nu toată lumea îşi doreşte o săptămână mai scurtă, potrivit secretarului general al UNI Global Union, Christy Hoffman. Unii angajaţi ar prefera să aibă o săptămână de cinci zile şi să aibă şase săptămâni libere pe an, de exemplu.

×
Subiecte în articol: davos saptamana de lucru 4 zile