Câteva zeci de români veniţi din toate colţurile lumii, de la Australia şi Marea Britanie până la Spania şi SUA, s-au reunit vineri, la Cluj-Napoca, pentru semnarea contractelor de subvenţie prin care vor primi, fiecare, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, suma de 40.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere în România.
Potrivit reprezentanţilor CNIPMMR, în total peste 600 de români din străinătate au făcut parte din activităţile derulate în proiectul 'Diaspora ReSTART' .
"Peste 600 de români din diaspora care au intrat în activităţile proiectului, 150 de aplicaţii de planuri de afaceri dintre care 50 vor fi finanţaţi. Fiecare va primi 40.000 de euro. Activităţile sunt diverse, din sfera tehnologiei, a industriilor creative, dar şi a serviciilor. Oamenii care sunt implicaţi în proiect vin de pe tot mapamondul, din Australia, SUA, cei mai mulţi sunt din Marea Britanie şi iată că Brexitul este o realitate pe are o resimţim şi credem că acesta ar trebui să fie şi un proiect de ţară, ce facem cu românii cu spirit antreprenorial şi, în general, cu românii care trăiesc în Marea Britanie, pentru că, în acest moment, nu se propune nimic concret. (...) Ne dorim ca acest proiect să fie un model de bună practică, pe care să îl extindem la nivelul ţării, să devină o politică de ţară. Diaspora reprezintă, în opinia noastră, resursa cea mai importantă a unei ţări", a spus preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, vineri, la Prefectura Cluj.
Acesta a subliniat că 19 dintre câştigători sunt români care au trăit în ultimii ani în Marea Britanie şi care acum, prin acest proiect, îşi fac planuri de întoarcere acasă. Pe locul doi se află românii care provin din Spania, respectiv 11 persoane. De asemenea, dintre aplicanţi, bărbaţii (95 de persoane) sunt de două ori mai numeroşi decât femeile (54).
Jianu a mai spus că cei 4 milioane de români care au ales să trăiască în altă parte a lumii reprezintă "o tragedie" şi că filosofia acestui proiect ar trebui să devină un exemplu pentru un program naţional.
Ţările din care provin românii din diaspora sunt, în ordine descrescătoare, Marea Britanie (19) Spania (11), Italia (6), Germania (3), Franţa, Olanda şi Republica Moldova - câte 2 persoane din fiecare, Australia, Belgia, Luxemburg, Portugalia, SUA - câte o persoană.
Ideile de afaceri ale românilor din diaspora conturează o paletă foarte largă de domenii, de la activităţi tehnologice şi tehnice, la construcţii, turism, marketing, crearea de platforme web.
O tânără din Bacău, de exemplu, s-a gândit să creeze o platformă online care să cuprindă toţi avocaţii care activează în România, cu date de indentificare şi o scurtă descriere care să îl ajute pe cel care caută să îşi aleagă consilierul potrivit. Ideea este aceea, spune ea, ca oamenii care au nevoie să îi găsească pe avocaţi şi nu invers. Tânăra spune că dezvoltarea platformei la nivel naţional este doar prima etapă, deoarece ar dori ca platforma să acopere toată Europa, completând informaţia cu avocaţi vorbitori de română de pe tot continentul.
"Este vorba despre o platformă care să te ajute să îţi găseşti uşor avocatul potrivit. Avocaţii se înregistrează, cu specializările în care activează şi îşi face o descriere. Nu poate să plătească publicitate, ci o descriere obiectivă, iar potenţialii clienţi să îl poată contacta în funcţie de informaţiile pe care le găseşte pe platformă", a explicat Ana Maria Drăgănuţă, care este absolventă de Drept, a trăit în Elveţia şi Spania şi are 29 de ani.
Un alt tânăr de 32 de ani, care este plecat de 11 ani din ţară şi a trăit în Franţa şi în Luxemburg, unde a lucrat pentru Banca Europeană de Investiţii, vrea să se întoarcă la Timişoara, îşi doreşte să creeze o companie de consultanţă care să atragă investiţii străine în România.
O altă tânără, care a studiat în România, dar şi Marea Britanie, Media şi Relaţii Publice, doreşte să îşi deschidă un studio de creaţie care să ajute companiile româneşti să se dezvolte. Studioul este deschis deja în Marea Britanie şi doreşte să îl mute în ţară. Tânăra apreciază că, fără această finanţare, s-ar fi descurcat mult mai greu cu această activitate pe care oricum dorea să o facă. Alice Vasiloiu are 30 de ani şi a trăit 10 ani în Marea Britanie.
"Diaspora ReSTART", ce are ca principal obiectiv susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunile mai puţin dezvoltate ale României, de către românii din diaspora, are o perioadă de implementare între septembrie 2017 şi septembrie 2020. AGERPRES