Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cunoscutul şi apreciatul jurnalist, scriitor, analist politic, profesor în cadrul SNSPA Bogdan Teodorescu împlineşte astăzi 51 de ani. La mulţi ani!
“Deşi sunt om retras şi nu neapărat uşor de suportat nu am fost niciodată singur…”
A fost rocker, a purtat doliu după John Lennon
“Am spus-o întotdeauna. Mă consider un om norocos, fiindcă am avut întotdeauna aproape oameni care m-au iubit şi pe care i-am iubit şi eu. Am avut mereu linişte în locurile ferite ale vieţii oricăruia dintre noi, am avut părinţi care să mă protejeze, am avut parte de partenere de viaţă care să înţeleagă ce mi se întâmplă şi am avut prieteni care, în momentele grele, să fie alături. Deşi sunt om retras şi nu neapărat uşor de suportat nu am fost niciodată singur… Şi probabil acesta este cel mai mare noroc la care cineva poate spera.
Atunci când eram copil teribil susţineam agresiv şi zgomotos că miracolele nu există. Că suntem ceea ce suntem şi că tot ce ne iese în faţă trebuie fie depăşit, fie spulberat. Şi că finalul va veni glorios pe un câmp de bătălie modern… Între timp, discret, în viaţa mea au apărut miracolele. Sau poate ceaţa propriei viziuni asupra lumii mi s-a ridicat de pe ochi şi am început să văd, mult mai târziu să înţeleg şi după încă nişte paşi să mă bucur.
Vorbim bineînţeles de un şir de opţiuni. Nu cred în nebunii, inspirate sau nu, poate fiindcă ipoteza pierderii sănătăţii mintale este cea mai mare spaimă a vieţii mele. Astfel încât cu greu pot afirma că am făcut nebunii în cei 51 de ani trecuţi. Dar sigur, dacă am avut un scop, deşi nemărturisit decât târziu, a fost să adun cât de multe senzaţii am putut din orice a fost disponibil. Să-mi încarc în cap un harddisk mare, cât mai mare, cu o enciclopedie de senzaţii şi să le ţin bine stocate acolo, uşor de accesat în toate acele clipe ale vieţii când aparent nimic nu mai e frumos. Şi în toate celelalte…
Am avut şansa unor confirmări când eram foarte tânăr şi de aceea am crescut cu puţine complexe şi cu puţine spaime. Am fost rocker, m-am îmbrăcat în blugi şi în tricouri negre, am avut păr lung, prins în coadă, am purtat doliu după John Lennon, am scris un roman de acţiune despre o evadare violentă din Epoca de Aur, am fost dus la o secţie de Miliţie în timpul unui concert al grupului Marfar, am făcut sport, am citit foarte mult, am pierdut foarte multe ore de facultate ca să văd matineele de la Cinematecă, am stat la un moment dat câteva luni într-un spital şi apoi încă jumătate de an în casă din cauza unei boli cu nume greu de pronunţat, dar care mi-a oferit o aură romantică de victimă, dar şi de învingător în rândul colegelor mele de şcoală, mi-a plăcut vodka rusească, am petrecut mult timp la Costineşti, m-am pregătit ani de zile să emigrez la mătuşa mea din America, m-am împăcat bine, oricât de burghez ar suna, cu părinţii, bunicile, unchii şi celelalte rude care existau atunci în zonă, am făcut câteva gesturi de frondă – nimic eroic, totuşi – care ar fi putut să mă coste, dar nu m-au costat, în relaţia cu regimul binecunoscut şi, da, încă din liceu am cultivat cuplul ca scop al vieţii. Într-o dimineaţă m-am trezit că merg la serviciu şi că în spatele meu în pat încă dormea o tânără care era nevastă-mea şi atunci am ştiut că mai închisesem o uşă.
Nu am invidiat niciodată pe nimeni şi nu mi-aş fi dorit să fiu altcineva. Foarte rar îmi doresc să mă fi comportat altfel în anumite momente. În rest, exist într-o lume mai mult sau mai puţin frumoasă fericit că încă sunt protejat de iubirea celor aflaţi în jurul meu.”
Citește pe Antena3.ro
