Astăzi e ziua ta... Carol Roman!

Redutabil ziarist şi publicist, a parcurs peste jumătate de secol prin lumea presei de ieri şi de azi. Luciditatea şi talentul său l-au apropiat şi l-au îndepărtat de întocmiri fragile, i-au potenţat scrisul şi l-au transformat, în ultima vreme, într-un virulent pamfletar. Cărţile sale sunt o dovadă. Carol Roman şi-a sărbătorit de curând ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Un ziarist «fiert»... în oala presei"
"Uneori am impresia că umblu ca un som­nambul printre întâmplările vieţii mele mai de demult şi zău că-mi vine să cred că eu chiar le-am trăit. Nu însă eu, cel de-acum, ci parcă altcineva, un fel de sosie a mea, spre care privesc, acum, cu evlavie şi uneori chiar cu lacrimi. Întorc capul spre zări îndepărtate şi păşesc pe treptele unei scări fără de sfârşit... şi văd aievea lumea mea, suverană, unica în care cred; este reală fără să mai existe.


TRANZIŢIE SPRE LUMINĂ
În fiecare om cred că există momente şi locuri «sacre», ca să le denumesc aşa, de care sunt legate amintiri unice. Un asemenea «loc» a fost pentru mine etajul patru al fostei edituri «Scînteia», unde m-am aflat mai întâi ca ucenic în ale scrisului, la Ziarul Tineretului, după care, de la cotidian am trecut la periodic, la Revista Femeilor, aflată la acelaşi etaj, cu aceiaşi vecini de palier, Octavian Paler, Petre Mihai Băcanu, Dorel Dorian, Alexandru Mironov, Mihai Tatulici ş.a. De acolo am privit în depărtare vechiul hipodrom de la capătul tramvaiului 3 şi aglomeratul autobuz 31, ce aducea o lume neliniştită şi avidă de câştiguri din pariuri. Când eram de serviciu la ziar, noaptea, şi primeam «pagini albe» spre o ultimă lecturare, ascultam fascinat orăcăitul a milioane de broaşte locatare ale Lacului Herăstrău, ce parcă intonau o odă a zbuciumului vieţii, dar şi a trezirii... Erau zile şi chiar nopţi de veghe, în care citeam de-a valma literatură, cărţi de filosofie, de aventuri, ştiinţifice. Între «best sellers» se evidenţia prestigioasa colecţie «Idei contemporane». Mă îmbogăţeam în sufletul şi în mintea mea. Luam cunoştinţă de ceea ce s-ar putea denumi altceva decât absorbisem până atunci: problemele majore ale omenirii, desluşite şi interpretate într-un alt chip, cu alte deschideri şi alt orizont.


MINTEA LA CAP
Anii au trecut în iureş, părul a început să mi se albească pe alocuri, apoi a albit cu totul, şi am avut zile să apuc şi vremuri promiţătoare. La orizont apărea o altă opţiune. O licărire de speranţă ne însufleţea, din nou. Nu ştiam chiar exact încotro ne îndreptam, cine ne erau, de astă dată, binevoitorii..., dar doream altceva decât am fost nevoiţi să trăim. Şi au trecut două decenii «noi», cu tot cortegiul de împliniri şi regrese, avataruri, trăiri şi emoţii. Speram într-o lume mai dreaptă, mai cinstită, mai umană. Speram...
Încet, încet, m-am acomodat cu postura de editor particular. Am scos reviste şi ziare, broşuri şi cărţi, între care mă mândresc cu pamfletele mele «Trăznăi, brend 2006» şi «Mersul pe sârmă». Neliniştit, am aruncat pe Bulă păcatele noii cârmuiri şi l-am reanimat în «Ţara lui Bulă».
Acum, în acest moment aniversar lovit de cifre mari ale senectuţii, m-aş bucura dacă cititorii volumului pe care urmează să îl lansez, «Obsesii...I. Războiul unui inocent. II. Visul de aur al unui credul», vor înţelege, aşa cum l-am gândit eu, mesajul unui ziarist «fiert» peste 50 de ani în oala presei."