Astăzi e ziua ta: Coca Bloos

Are o voce caldă şi te înfăşoară în ea de parcă ar vrea să te apere de tot ce este rău în lume. A învăţat teatru de la cei alături de care a jucat, cu mult res­pect şi credinţă. Iubeşte rolurile pe care le construieşte cu migală de ceasornicar şi apoi le dă­ru­ieş­te oamenilor. Coca Bloos este o actriţă cunoscută atât în ţară, cât şi în stră­i­nă­tate. A jucat în „După-amiaza unui torţionar", „Occident", „Niki Ardelean, colonel în rezervă", „Mamutul", „Pal­me­le", „O zi obişnuită de sâmbătă". Despre rolurile din teatru nu suntem siguri că spaţiul tipogra­fic permite aşezarea lor în pagină. Prea multe, prea frumoase, prea subtil aduse la sufletul spectatorului. Coca Bloos îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!".

„M-am gândit atunci când m-aţi sunat ce cadou frumos mi-aţi făcut pentru că v-aţi gândit la mine. E frumos să vezi că îşi aduc aminte de tine cei din jur, asta înseamnă că încă eşti prezentă. Ziua mea are o altă semnificaţie, o altă încărcătură. Îmi place să fac cadouri şi cu atât mai mult ştiu ce înseamnă să le primeşti. Este extraordinar. Născută toamna, am iubit şi iubesc acest anotimp. Uitaţi-vă ce culori sunt în jur, chiar dacă viaţa este aşa de zbuciumată, în devăl­mă­şie şi de foarte multe ori avem sentimentul că ne smintim. Anotimpurile îşi văd de treaba lor, iar toamna a ve­nit şi mă bucur să văd cât este de frumoasă... Pentru mine anii ce se ada­u­gă nu mai sunt cu sunet de clopoţei, sunt cu trompeţi. Încărcătura este alta decât atunci când asculţi clo­po­ţeii celor 18 sau 19 ani, nu...

Cătinel, că­tinel, schimbi viteza, nu mai zbori cu avionul, nu mai călătoreşti cu In­ter­city, preferi mocăniţa, mai mergi pe lângă ea, te mai dai jos, te mai urci, ai timp să priveşti în jur, să gândeşti la tine, la vremuri şi la vreme. Încerci să te împrieteneşti cu stări pe care în tinereţe aievea le-ai bănuit că exis­tă, dar nu le-ai simţit, precum răb­da­rea, ascultarea... Astfel, poţi să ros­teşti ca un fascinant poet, scriitor, dra­maturg... «Clipă, stai!» O zi pierdută... Când eram tânără nu-mi dă­deam seama şi cred că nimic nu este mai răvăşitor, mai dezarmant, mai ne­pu­tin­cios ca atunci când pierzi o zi. Mai ales când îţi dai seama...

Am avut multe zile pierdute şi simt pier­de­rea. Am multe cărţi dragi, încerc să mă întorc la cărţile pe care le-am mai citit, să mă întorc la clasici. Sunt multe, «Amintiri din casa morţilor» a lui Dostoievski sau «Nuvelele» lui Cehov, «Antologia inocenţei» a lui Ior­dan Chimet, «Jurnalul unui puşti», «Enzo sau arta de a pilota pe ploa­ie» de Garth Stein. Enzo este un câine, care are un suflet aproape omenesc şi-şi povesteşte viaţa pe care o duce alături de cei cu care locuieşte, evident având şi el iubiri, disperări, toate stările prin care trece oricine... Îmi doresc sănătate, pe care dacă şi cei din jurul meu o au voi fi şi eu să­nă­toasă şi la minte, şi la trup. Poate că trupul te mai lasă, dar îl spri­jini cu atele, însă de dorit, asta îmi doresc, sănătatea minţii şi a sufletului. Dumnezeu a fost mărinimos cu mine, a fost atât de bun şi nu ştiu dacă am me­ritat sau am făcut pe măsură. Nu-l rog decât să-mi dea sănătate mie, alor mei, oamenilor care sunt şi în mijlocul cărora trăiesc, căci dacă ei sunt sănătoşi atunci simt bucuria aceasta şi eu."