Astăzi e ziua ta... Doina Melinte

Din toată activitatea sa sportivă s-ar putea scrie pagini întregi în care ar curge mii de picături de cerneală poleită... un roman din propriul destin de aur. O stea a atletismului românesc. De curând, apreciata sportivă Doina Melinte şi-a sărbătorit ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"De mică mi-am dorit să fac sport… Vreau, nu vreau, trebuie să vorbesc despre mine, adică să mă laud şi nu-mi place. Omul trebuie să fie apreciat din alte puncte de vedere şi nu din ceea ce spune el despre el. La început de carieră nu mi-am dorit să fiu ca altcineva. Eram eu şi nu doream să ajung cum e nu ştiu
ce campioană… Nu mi-a plăcut să fiu asemănată cu altcineva. Mi-aş fi dorit să nu am atât de multă încredere în oameni, să fiu mai reţinută faţă de ei. Nu îmi pare rău de ceea ce am făcut, aş lua-o de la capăt, dar, aşa cum am spus, cu mult mai puţină încredere în oameni. Mi-am dorit mult să nu dezamăgesc oamenii care au fost alături de mine şi să fiu o sportivă de excepţie. Ca şi conducător, mi-am dorit să fac ceva care să rămână după mine, pentru ceilalţi care vin din urmă. Şi mai ales pentru cei mici care iubesc sportul.

Ei ar trebui să fie perseverenţi, să aibă încredere în ei, chiar dacă se întâmplă uneori să fie şi dezamăgiţi. Dacă îţi alegi să ai o astfel de carieră trebuie să conştientizezi că viaţa de sportiv implică foarte multă muncă şi seriozitate. Pasiune şi responsabilitate. Sportul mi-a dat un nume... Este familia în care trăiesc.
Poate că unul dintre cele mai importante momente pe care le trăieşte un sportiv este cel în care se intonează imnul ţării... Simţeam că mi-am săvârşit datoria. Eram mândră că sunt româncă şi sunt mândră că actualul imn al României pentru mine s-a cântat pentru prima oară, la Budapesta, când am devenit campioană mondială.
Nu cred că îmi lipseşte nimic din perioada aceea... Momentul în care eu am zis că s-a terminat cu competiţiile a fost o decizie pe care nu o regret. Ce am vrut să obţin, ce mi-am dorit, am obţinut. Mi-aş dori să opresc timpul în loc, dar nu să mă întorc în timp. Astăzi parcă timpul trece din ce în ce mai repede... Azi este luni şi dintr-o dată s-a terminat săptămâna. Mereu vreau să fac câte ceva şi cât mai mult. Am ajuns la concluzia că fac mult pentru alţii şi mai puţin pentru mine, şi nu primesc recunoştinţa. Mă neglijez total pentru alţii, care sunt numai şi numai pentru ei. O medalie la care ţin enorm este o medalie de bronz, cucerită în 1985 la Roma, unde de fapt am venit pe locul patru, la 1.500 m. Când am văzut că am ajuns a patra mi-a venit să plâng. M-au şi luat la controlul antidoping.
Peste două săptămâni mi-a venit medalia şi am aflat că eu eram pe locul trei fiindcă cea dinaintea mea nu trecuse testul antidoping. Este o medalie la care ţin enorm".