Astăzi e ziua ta... Doru Ana!

“Nu-mi răpiţi starea de visare!”
Îşi învaţă studenţii un lucru extrem de important –  să iubească foarte tare ascensiunea, pentru că este foarte frumos să ajungi în vârf şi să pui steagul. Actorul şi profesorul universitar Doru Ana împlineşte mâine 55 de ani.

Desen de Romeo Răileanu


“Sărbătorirea celor 55 de ani mă găseşte, ca de fiecare dată, alături de prietenii mei din teatru şi din şcoală. Adică alături de colegii mei din teatru, lângă care repet şi joc, şi alături de viitorii mei colegi, adică alături de studenţii mei din UNATC, împreună cu care nu uit să visez şi să întreţin flacăra speranţei.

Visul meu a început pe la 4-5 ani, când, în loc să învăţ «Căţeluş cu părul creţ», asimilam papagaliceşte texte din dramaturgia lui Caragiale, a continuat cu vizionarea zecilor de spectacole de teatru, începând cu excepţionala montare a piesei lui Shakespeare «Cum vă place», de la Teatrul «Bulandra», şi continuă şi azi, chiar dacă de la debutul meu au trecut mai bine de 30 de ani... Se întâmpla tot la «Bulandra», o dată cu premiera spectacolului «Răceala», în seara de 4 martie 1977!!!... Cutremurător debut, nu? Dar visul şi speranţa de a deveni un bun actor, alături de care colegii mei să joace cu plăcere, un actor care prin evoluţia sa pe scenă sau pe ecran să nască în spectator un moment cât de mic, dar intens de emoţie, de catharsis, continuă şi azi, în această zi aniversară, la peste 50 de ani, la peste 50 de roluri în teatru şi peste 20 de roluri în film... În toate aceste personaje am lăsat câte ceva din mine, ele fiind mai decât sunt eu, mai bune, mai rele, mai romantice, mai vesele, mai triste etc... Nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a hărăzit acest destin, legat de artă, de frumos, că m-a ajutat să trec peste momentele de cumpănă mai mult decât dificile din existenţa mea, că mi-a înlesnit întâlniri cu personalităţi la care nici să visez nu îndrăzneam (Amza Pellea, Olga Tudorache, Lucian Pintilie, Dem Rădulescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Cristi Puiu, Ion Besoiu, Florian Pittiş, Gelu Colceag, Cristi Mungiu, Cătălina Buzoianu, Ducu Darie, Virgil Ogăşeanu... şi câţi alţii), întâlniri care m-au ajutat să-mi şlefuiesc felul de a fi în teatru şi în viaţă. Poate că respectul pe care l-am avut şi îl am faţă de înaintaşi mă ajută să rămân în veşnică stare de bucurie şi uimire ori de câte ori încep un proiect.

Dincolo de pedagogia firească cu care îi antrenez pe studenţi pentru marile încercări ale meseriei de actor, dincolo de dragostea pe care încerc să le-o insuflu pentru miraculoasa viaţă dedicată scenei, încerc să le picur în sufletele lor tinere şi acest respect pentru toţi cei care înaintea lor au dăruit teatrului românesc carnea, mintea şi spiritul lor. Şi-L rog pe Dumnezeu să nu-mi răpească această minunată stare a visării, a uimirii, a bucuriei în faţa oricărui fapt nou ce apare în viaţa mea, indiferent de câţi ani ai maturităţii mai are de gând să-mi dăruiască.”