Astăzi e ziua ta... George Ivaşcu!

Visul său este să creeze acea comunicare firească între om şi om, după cum spunea Heinrich Muller: "Teatrul este o punte între om şi om, într-un ocean de singurătate". Apreciatul actor George Ivaşcu îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Dacă m-aş întâlni cu adolescentul George Ivaşcu, l-aş privi cu foarte mare drăgălăşenie şi i-aş spune acum, după atâţia ani, că a ales bine. L-aş felicita pentru faptul că a crezut în ceea ce avea de făcut şi că nu şi-a trădat niciodată menirea, l-aş sfătui să continue pe drumul acesta. Dacă ar trebui să aleg locul în care m-aş mai naşte, cu siguranţă, tot România ar fi şi tot actor aş vrea să fiu. Nu ştiu dacă sunt greşeli pe care nu le-aş mai face... Aş mai face greşeala să mai construiesc un teatru, aş mai face greşeala să fiu tot actor, aş mai face greşeala să fiu tot profesor, pentru că iubesc atât de mult teatrul, încât nu ştiu dacă aş putea face altceva. Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o epocă mai liniştită, în zona Renaşterii, în perioada aceea în care se punea preţ pe cultură, în care oamenii de cultură, de artă, erau aşezaţi la locul lor şi nu erau co-daşii societăţii doar pentru că nu reprezentau o prioritate. Nu ştiu, să zicem, Paris, începutul secolului, la 1900, în orice caz, până cel mult în perioada interbelică a României. Dar... cred că tot ceea ce mi s-a întâmplat este rodul destinului, drept pentru care nu cred că am vreun merit personal, poate să fie acela că nu am încetat niciodată să cred în ceea ce am de făcut şi să muncesc cu multă dăruire pentru asta. Acum, la 41 de ani, am avut cel mai frumos rol.

Acela de a construi un teatru. Îmi pare rău că împlinesc 41 de ani. Mă uit cu foarte mare dragoste la tineri pentru că au această frumoasă capacitate de a trăi. Îmi pare rău că trece timpul, tocmai de asta îl simt din ce în ce mai puţin, mai scurt, continuu parcă nu am timp, nu ştiu unde mă grăbesc, dar parcă timpul nu joacă în favoarea mea. Timpul m-a echilibrat un pic, dar în continuare îmi este frică să nu îmbătrânesc, mi-e teamă să nu pierd copilul din mine, pentru că asta este esenţa profesiei mele, aceea de a fi un copil mare. Cel mai important în această profesie este să fii cinstit, să nu minţi publicul şi mai ales să crezi în cea mai importantă valoare umană, şi anume, sufletul. Să pui suflet în ceea ce faci şi să acţionezi pe baza acestor sentimente care te fac să ai prieteni, să comunici. Reacţiile publicului au fost foarte multe şi diferite, cel mai adesea sunt acelea de genul... «la televizor păreţi mai înalt!», nu glumesc. Cred că cele mai frumoase sunt totuşi aplauzele, aplauzele spun mult, mai mult decât vorbele de apreciere.

Sunt un om care crede foarte mult în Dumnezeu. Cred că nimic nu este posibil fără a te ruga, fără a crede şi fără a nu înţelege că deasupra noastră, aşa cum spunea cineva, se află cerul înstelat şi ordinea morală."