Astăzi e ziua ta: Ionel Haiduc

Preşedintele celui mai înalt for de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării, Academia Română, Ionel Haiduc, împlineşte astăzi 74 de ani. La mulţi ani!

Îmi doresc să treacă timpul mai încet
"Cred că trăiesc vremuri interesante. Am parcurs o întreagă perioadă istorică, de la începutul până la sfârşitul ei, cu mari schimbări politice şi sociale, iar acum cunosc, alături de compatrioţii mei, vremuri de frământări şi poate de nesiguranţă. În viaţa personală, «vremurile» se reflectă în viaţa zilnică agitată, în care apar mereu situaţii noi, la care trebuie să faci faţă. Trebuie să-ţi faci loc între profesie, familie şi alte preocupări, să găseşti timp pentru fiecare. Nu cunosc plictiseala şi regret că nu pot să fac tot ce aş dori sau, uneori, ce ar trebui.

Dacă nu m-aş fi născut român destinul meu ar fi fost, fără îndoială, altul. Am avut ocazia să trăiesc în mai multe ţări, m-am adaptat uşor în fiecare loc în anii sau lunile petrecute acolo, dar destinul meu a rămas legat de ţara în care m-am născut, am crescut şi în care m-am întors mereu, fără vreun gând de schimbare. Cred că şi în altă parte aş fi avut o carieră în ştiinţă, poate chiar în condiţii mai bune, dar sunt mulţumit că în ţara mea destinul mi-a fost favorabil.

În România mi-aş dori ca oamenii să se gândească mai mult la viitor, să fie mai puţin egoişti şi hrăpăreţi şi să se gândească şi la cei din jur sau la cei care vor veni după noi. Schimba­rea mentalităţilor ar fi primul dezide­rat. Ar trebui să ne lăudăm mai puţin, să fim mai serioşi, mai preocupaţi de lu­crul bine făcut şi să ne respectăm unii pe alţii, chiar când gândim dife­rit. Îmi este greu să-mi imaginez o altă alegere a drumului în viaţă, decât cea legată de ştiinţă, din două motive: întâi, datorită curiozităţii şi apoi fiindcă mi-ar fi lipsit talentul pentru altceva. Satisfacerea curiozităţii ştiinţifice, desigur concentrată spre un anumit domeniu, îţi poate aduce mereu bucuria noului, chiar dacă sunt realizări spectaculoase ale altcuiva. Desigur, eşti fericit atunci când îţi reuşeşte şi ţie ceva. N-aş fi avut talent, de exemplu pentru sport sau arte, poate mi-ar fi plăcut să scriu, dar nu cred că aş fi avut suficientă imginaţie sau experienţă ca să devin scriitor. Nu mi-a rămas decât să scriu câteva cărţi de chimie şi mai multe articole ştiinţifice.

După o viaţă petrecută în slujba ştiinţei este normal să te gândeşti la viitorul cercetării româneşti. Sunt semne încurajatoare, care justifică optimismul. Tineri talentaţi avem, totul este să aibă posibilităţi de afirmare, să li se asigure şansa de a se realiza, posibilităţi de a lucra în ţară comparabile cu cele din alte părţi ale lumii şi să li se recunoască în mod corect meritele. De tineri depinde viitorul ştiinţei în România.

Am iubit întotdeauna viaţa, pri­vită altfel la diferite vârste. La 20 de ani mă întrebam ce va urma; acum mă întreb cum a fost posibil tot ce mi s-a întâmplat în viaţă. Nu am avut ambiţii pe care să le urmăresc, am muncit din plăcere şi tot ce am obţinut a venit de la sine, fără o căutare sau premeditare. Cred că este important să-ţi fixezi ţinte realizabile şi pe măsură ce le atingi să mai faci un pas înainte. Dacă ţinteşti prea departe sau prea sus rişti să ai decepţii. 

La începutul unui nou an de viaţă îmi doresc să treacă timpul mai încet, să am mai mult timp pentru mine. Au rămas atâtea lucruri de făcut, de citit şi eventual de scris, de povestit nepoţilor...

M-am bucurat de recunoaşterea confraţilor în ale ştiinţei, prin alegerea în Academia Română şi în alte câteva academii. Oricine se bucură când truda sa este răsplătită, dar nu cred că acesta trebuie să fie scopul vieţii. Sa­tisfacţia personală şi plăcerea de a realiza ceva sunt mai importante, chiar dacă nu totdeauna ai parte de o recunoaştere."