x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Ladislau Bölöni

Astăzi e ziua ta, Ladislau Bölöni

11 Mar 2013   •   00:23
Astăzi e ziua ta, Ladislau Bölöni

Fost selecţioner al României, actual antrenor al arabilor de la Al-Khor, Ladislau Bölöni împlineşte astăzi 60 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Prin fotbal am reuşit să fiu mai mult sub soare
 “Este deosebit de plăcut în Qatar, timpul este excelent, nu este căldura aceea infernală deocamdată, ne pregătim de sfârşitul campionatului. Familia mea a sosit aici, din păcate nu vom fi împreună azi, pentru că plec în Oman, unde vom avea meci, sunt în deplasare de ziua mea, dar, după ce se va juca meciul de miercuri, voi da o fugă la ei.

Sunt mândru pentru că am reuşit cât de cât să câştig un anumit respect din partea celor  care mă cunosc, nu vorbesc de familia mea, acolo sentimentele sunt cu totul şi cu totul altele. Sunt fericit că am o soţie deosebită, o fiică asemenea, mama, slavă Domnului, este încă cu noi, la 88 de ani, soacra mea, de asemenea este bine şi mă bucur foarte tare pentru toate acestea. Sunt mult prea egoist să-mi reproşez multe lucruri, este o deformare profesională, ca să spun aşa, şi asta poate duce câteodată la o lipsă de respect faţă de cei din jurul tău, îmi pare rău pentru asta.

Nu mă consider neapărat norocos şi cred că norocul nu este ceva pe care să poţi să-ţi bazezi viaţa. O să vorbesc, de exemplu, despre Florin Piersic, pe care îl cunosc şi îmi place în mod deosebit. Nu cred că norocul l-a făcut să fie ceea ce este. Norocul meu a fost unul singur şi am profitat de el. Am avut nişte părinţi de la care am avut de învăţat foarte mult. Pentru restul reuşitelor, cred eu, am muncit extraordinar de mult.

Nu mă gândesc cu mare plăcere la copilăria mea, pentru că nu am avut o viaţă uşoară. Tatăl meu a murit foarte devreme, când eu aveam 15 ani. Eu aveam meci, iar el a murit în tribune. Însă, datorită mamei, nu am simţit nimic din greutăţile vremii respective. Dragostea ei şi acum este aceeaşi, e fantastic acest lucru, ea, la 88 de ani, încă are răbdare, este capabilă şi acum să ne ocrotească, mi se pare extraordinar acest lucru şi ştiu că este valabil pentru toată lumea, nu numai pentru mine.

Cred în forţa muncii, a respectului. Nu am obţinut niciodată nimic fără să muncesc. Nu regret nimic, în afară de moartea timpurie a tatălui meu şi de respectul pe care nu l-am acordat întotdeauna celor din jurul meu. Altfel, dacă aş putea da timpul înapoi, mi-aş trăi viaţa exact cum am trăit-o. Prin fotbal am reuşit să fiu mai mult sub soare şi mă bucur că am reuşit să-mi păstrez bunul-simţ.

Simt că mai am energie, mi-e foame, sunt capabil să dau, să cer, să impun, să dau ordine şi, atât timp cât am acest sentiment, nu mă plâng. Îmi place să rămân cu picioarele pe pământ, ştiu cum decurge viaţa unui antrenor şi nu-mi place să mă aventurez în visuri şi declaraţii. Încerc să rămân în activitate, pentru că îmi face plăcere, pentru că simt că pot să fiu util, pentru că am încă foamea necesară pentru performanţă. Aşa că nu-mi doresc decât sănătate pentru mine şi pentru cei din jurul meu.”

×
Subiecte în articol: ladislau boloni