Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu se ştie de ce, dar atunci când rosteşti numele lui Marius Manole te gândeşti invariabil la teatrul independent. Cu două şi, uneori, chiar trei spectacole jucate în aceeaşi zi, este cel mai solicitat actor de teatru din România. Vorbeşte cu bucurie despre fiecare proiect din care face parte, se dăruieşte cu asupra de măsură în fiecare rol, arde permanent pe scenă, pentru că ştie cât de greu este să ajungi în vârf şi să te menţii acolo. Actor total, flexibil şi creativ, Marius Manole împlineşte sâmbătă 36 de ani Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Uneori am sentimentul că ni s-a furat dreptul de a visa şi nici măcar nu suntem în stare să spunem cine e de vină”
Crede că un popor sărac e uşor de îngenucheat
“Omul descoperă multe lucruri când e nesigur, când e vulnerabil şi se plimbă pe terenuri mişcătoare. Nu poţi să faci meseria asta fără să crezi în ceva, cu atât mai mult în Dumnezeu. Bogăţia noastră, puterea noastră de a ne imagina, de a visa, de a improviza e mult mai mare decât a oamenilor obişnuiţi. Îmi place ceea ce fac. De aici vine puterea mea. Există un schimb benefic între noi şi public. Dacă actorii reuşesc să capteze atenţia, publicul emite o energie foarte puternică, uneori aproape palpabilă. Entuziasmul e bine să rămână, şi pasiunea e bine să rămână. Cred că nu există nici o meserie pe care să o poţi practica fără pasiune. Uite, jurnalismul, dacă nu pui pasiune n-ar ieşi decât nişte vorbe înşirate pe-o hârtie albă. Mecanicul, dacă nu are pasiune, îţi repară prost maşina. Am vrut să mă fac pe rând aviator, medic, poliţist, am vrut învăţător, până am ajuns la teatru.
Uneori am sentimentul că ni s-a furat dreptul de a visa şi nici măcar nu suntem în stare să spunem cine e de vină. Ne-am obişnuit atât de tare să dăm vina unii pe alţii uitând de fapt ce e important. Am uitat că tragem toţi la aceeaşi căruţă şi că fără să fim uniţi nu o să reuşim nici măcar să o urnim. Se pare că nu avem chestia asta în sânge. De aceea suntem atât de vulnerabili şi uşor de distrus. Am constatat că toată vorbăria mea, toate apariţiile la televiziune nu rezolvă nimic. În realitate, nimeni nu ascultă ce spui şi pe nimeni nu interesează problema artiştilor în România. Şi nu numai a artiştilor. Nu-i interesează nimic, de fapt. Vorbim mult şi degeaba. Apare de fiecare dată ceva mult mai interesant. Mai interesant decât condiţiile în care începe noul an universitar, profesorii care fac greva foamei, mai interesant şi decât copilul care a fost omorât în faţa propriului liceu. Nu avem curaj să luăm atitudine de frică… Ni s-a inoculat ideea că nu se mai poate schimba nimic. Hai să ne vedem de treaba noastră, să stăm cuminţi în turmă ca să nu deranjăm pe nimeni! Chiar dacă avem dreptate, măcar ne vom păstra locul de muncă. Şi mai ales salariul. Chiar dacă e de 6 milioane. Ne-au sărăcit tocmai pentru a ne seca de curaj. Un popor sărac e uşor de îngenucheat. Părerea mea e că au şi reuşit. Nu sunt primul care spune lucrurile acestea”. (L.P.)
